ÎN PRIMELE OPT LUNI, Arval şi-a continuat creşterea organică

F.A.
Companii / 9 octombrie 2013

Compania Arval, specializată în leasing operaţional, şi-a continuat creşterea organică în primele opt luni ale anului, deşi piaţa auto a înregistrat un declin de 17,4%.

Flota auto a companiei a ajuns, astfel, la 5.200 vehicule, se arată într-un comunicat de presă.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta a ajuns, anul trecut, la 29 milioane de euro, mai mare cu 30% comparativ cu 2011.

De asemenea, numărul vehiculelor aflate în regim de leasing operaţional a ajuns, la finele anului 2012, la 700.000 de unităţi.

Arval este prezentă în ţara noastră de şapte ani, din luna septembrie a anului 2006.

Parte a BNP Paribas, grupul Arval a fost fondat în 1989 şi activează în 39 de ţări, deţinând 25 de subsidiare şi 4.000 de angajaţi.

Piaţa de leasing operaţional s-a menţinut la nivelul începutului de an atingând 41.514 unităţi, în uşoară creştere cu 1% faţă de mijlocul lui 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb