Volumul pieţei berii a ajuns, în prima jumătate a anului, la opt milioane de hectolitri, în scădere cu aproximativ 3%, faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Andrew Highcock, preşedintele Asociaţiei Berarii României, previzionează, privind evoluţia pieţei până la sfârşitul anului, că volumele de vânzări se vor situa sub 18,2 milioane de hectolitri, nivelul înregistrat anul trecut. Această evoluţie vine pe fondul creşterii nivelului fiscalităţii, mai precizează Highcock. Domnia sa explică: "Ca şi anul trecut, factorii care şi-au pus amprenta asupra trendului pieţei berii au fost cu precădere conjucturali. Spre deosebire însă de anul trecut, când au existat condiţii favorabile consumului de bere, primele şase luni ale lui 2013 au reunit o serie de factori care au creat un context dificil ce a condus la o contracţie evidentă a pieţei. În ceea ce priveşte evoluţia pieţei până la sfârşitul anului, aşteptările noastre cu privire la volumele de vânzări se situează sub nivelul din 2012, când piaţa berii a atins 18,2 milioane hectolitri".
Sectorul berii generează valoare adăugată la economia ţării noastre, prin nivelul ridicat de investiţii, contribuţiile importante la bugetul de stat şi numărul mare de locuri de muncă create direct şi indirect în ramurile conexe.