ÎN PRIMELE ŞASE LUNI, Venit operaţional net de 25 milioane euro, pentru AFI Europe Romania

A.C.
Companii / 21 august 2017

Venit operaţional net de 25 milioane euro, pentru AFI Europe Romania

Grupul cu capital israelian AFI Europe România a avut venituri operaţionale nete de 25 milioane de euro în prima jumătate a acestui an, în creştere cu 11,5% faţă de primul semestru al anului trecut, a anunţat, luni, compania care deţine pe piaţa locală mall-urile AFI din Bucureşti şi din Ploieşti, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei, Mall-ul AFI Palace Cotroceni din Capitală a înregistrat în al doilea trimestru o creştere a numărului de vizitatori cu 4%, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la o medie de 50.000 de persoane pe zi.

Vânzările magazinelor din mall au crescut cu 2% în al doilea trimestru, în contextul creşterii suprafeţei închiriabile, informează sursa.

În comunicat de precizează: "Peek&Cloppenburg (P&C) va deschide un magazin de 5.200 mp în AFI Cotroceni, ca parte din lucrările de extindere a centrului comercial cu 6.500 mp (GLA - suprafaţa disponibilă spre închiriere - n.r.). Ca urmare a acestor lucrări, AFI Cotroceni va avea o suprafaţă închiriabilă de aproape 90.000 metri pătraţi (GLA)".

Rezultatele AFI Ploieşti au continuat şi ele să crească în primele şase luni, cu un avans de 16% în primul semestru, în cazul vânzărilor retailerilor.

În comunicat se arată: "Vânzările retailerilor (cifra de afaceri) s-au majorat cu 19% în T2 şi cu 16% în primele şase luni ale lui 2017, comparativ cu aceleaşi perioade din 2016. De asemenea, numărul vizitatorilor din centrul comercial a ajuns la peste 15.000 de persoane pe zi. Gradul de ocupare a centrului comercial din Ploieşti rămâne constant, la 99%".

În cazul AFI Braşov, cel de-al treilea centru comercial al AFI Europe România, lucrările de construcţie au avansat, potrivit companiei, iar rata de alocare a atins deja 80%. Situat în zona de centru a oraşului, centrul comercial va avea o suprafaţă totală închiriabilă de 45.000 mp, la care se adaugă două turnuri de birouri Clasa A, cu o suprafaţă de 25.000 mp. Valoarea totală estimată a investiţiei pentru centrul comercial şi prima clădire de birouri este de peste 120 milioane de euro.

Pe segmentul de birouri, lucrările pentru AFI Tech Park au avansat, în prezent fiind turnat etajul 4 din prima clădire, prima fază a proiectului având o suprafaţă de 22.000 metri pătraţi şi urmând sa fie livrată în al doilea trimestru al anului viitor, potrivit companiei.

"AFI Park, proiectul de birouri de clasă A amplasat în apropierea centrului comercial AFI Cotroceni, ce însumează o suprafaţă închiriabilă de 70.000 metri pătraţi (GLA), are un grad de ocupare de aproape 100% şi este preconizat să genereze un venit anual de 13 milioane de euro", se arată în comunicat.

La începutul lunii august, retailerul de materiale de construcţii şi bricolaj Dedeman şi dezvoltatorul AFI Europe au anunţat decizia de a anula tranzacţia de vânzare a trei clădiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park.

Potrivit sursei amintite, la începutul lunii iunie, Dedeman a anunţat că a semnat cu dezvoltatorul AFI Europe un antecontract de vânzare a trei clădiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park, aflat chiar lângă mall-ul AFI Cotroceni. Acordul includea şi opţiunea de vânzare a celorlalte două clădiri din cadrul aceluiaşi proiect, valoarea totală a tranzacţiei fiind estimată la 164 milioane euro.

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a înregistrat, în al doilea trimestru al acestui an, un venit operaţional net de 21,5 milioane de euro, în creştere cu 11% la cursul valutar în euro, faţă de aceaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit sursei citate, prin intermediul AFI Europe, AFI Properties are în curs de dezvoltare pe pieţele din Europa Centrală şi de Est şi din Europa de Sud-Est 100.000 metri pătraţi de spaţii de birouri prin cinci noi proiecte pe lângă centrul comercial AFI Braşov de 45.000 mp.

Pe segmentul rezidenţial, AFI Europe dezvoltă 1.000 de unităţi rezidenţiale în Serbia, Polonia, Letonia şi Republica Cehă, dintre care 276 sunt deja vândute. AFI Properties deţine peste 450.000 metri pătraţi de proprietăţi comerciale, iar la data de 30 iunie 2017 deţinea rezerve de numerar în valoare de 180 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb