ÎN PRIMELE ZECE LUNI, Deficitul bugetului general consolidat a crescut de cinci ori, la 6,6 miliarde lei

A.C.
Macroeconomie / 28 noiembrie 2017

Deficitul bugetului general consolidat a crescut de cinci ori, la 6,6 miliarde lei

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu un deficit de 6,6 miliarde lei, reprezentând 0,79% din PIB, în creştere cu 408% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor, trase în sus mai ales de salariile bugetarilor, a depăşit avansul încasărilor, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe.

După primele nouă luni, bugetul consolidat avea un deficit de 6,8 miliarde lei, reprezentând 0,81% din PIB, în creştere cu 83,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce indică un excedent de circa 0,2 miliarde lei în luna octombrie.

În primele zece luni ale anului trecut, bugetul general consolidat al statului a înregistrat un deficit de 0,17% din PIB sau 1,3 miliarde lei.

Principalul motiv al execuţiei bugetare slabe din primele zece luni ale acestui an a fost creşterea încasărilor la buget într-un ritm inferior ritmului de creştere a cheltuielilor.

În raportul buetar lunar se menţionează: "Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 207,9 miliarde lei, reprezentând 24,7% din PIB, au fost cu 10,8% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. (...) Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 214,5 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 13,6% faţă de primele zece luni ale anului trecut".

Pe categorii de venituri, creşteri importante au fost înregistrate în primele zece luni la încasările din contribuţiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii şi venit (+9,1%) şi din veniturile nefiscale (+17,3%).

În raport se menţionează: "Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 11,7% faţă de perioada similară din 2016, scăderea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale. Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 60,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate".

Încasările din TVA au crescut în primele zece luni cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce, în primele nouă luni, scăderea a fost de 0,3%.

Încasările din accize au fost cu 3% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Totodată, sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 12,3 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în primele zece luni de 214,5 miliarde lei, în creştere cu 13,6% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, ceea ce reprezintă o accelerare faţă de primele nouă luni, când rata de creştere era de 10,5%.

Cheltuielile de personal au crescut cu 21,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a majorările salariale acordate în a doua parte a anului trecut şi la începutul acestui an, se informează în comunicat.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, subvenţiile sunt în creştere cu 3,8%, în timp ce cheltuielile cu asistenţa socială au urcat cu 12,5%.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 14,7 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB, în scădere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când au fost 19,3 miliarde lei (2,5% din PIB), se arată în comunicat.

În 2016, deficitul bugetului general consolidat al statului a fost de 18,3 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), pe metodologia cash, însă ultimele date ale Eurostat arată că, pe metodologia europeană ESA 2010, deficitul bugetar al României a fost de 3% din PIB anul trecut.

Guvernul PSD-ALDE a construit bugetul pentru 2017 pe venituri estimate la 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut, şi pe cheltuieli de 278,8 miliarde lei, cu 15% mai mari.

Astfel, deficitul bugetar a fost prevăzut la 24,1 miliarde lei, reprezentând 2,96% din PIB pe metodologia cash şi 2,99% din PIB pe metodologia ESA 2010, PIB-ul fiind estimat la 815,2 miliarde lei, cu o creştere economică de 5,2%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb