Investitorii chinezi au majorat sumele direcţionate spre produse de wealth management (gestionarea averii) în prima jumătate a anului, până la nivelul-record de 12.650 miliarde yuani (2.040 miliarde dolari), informează datele publicate vineri, în ciuda avertismentelor venite din partea organismelor de reglementare privind riscurile acestor produse, scrie Bloomberg.
Astfel, un raport publicat pe pagina de Internet a China Banking Wealth Management Registration System indică faptul că, la 30 iunie 2014, sistemul bancar din China avea produse wealth management de 12.650 miliarde yuani (2.040 miliarde dolari), în creştere cu 24% faţă de 1 ianuarie. Raportul adaugă că, în ceea ce-i priveşte pe investitori, randamentul mediu anual pentru produsele de gestionare a averii a fost de 5,2%, în timp ce pentru depozitele pe un an, investitorii pot primi o dobândă de maximum 3,3%.
În jur de 60% din valoarea produselor de wealth-management a fost cumpărată de clienţii de retail. Restul a fost achiziţionat de investitorii instituţionali, clienţii serviciilor de private banking şi fonduri interbancare.
Guvernul chinez încearcă să ţină sub control riscurile din afara sistemului bancar oficial şi, concomitent, să sprijine creşterea economică, pe măsură ce piaţa imobiliară scade, iar economia chineză este aproape de a consemna cel mai mic avans de după 1990.
Conform unui raport publicat în luna mai de Academia chineză, aşa-numitul "sistem bancar din umbră" din China (ce include produsele de wealth management şi trusturile) este estimat la 27.000 miliarde yuani (4392 miliarde dolari, aproximativ 19% din activele bancare totale din China). Produsele de gestionare a averii au devenit din ce în ce mai populare în China, pentru că oferă, în mod normal, randamente mai mari decât dobânzile la depozitele bancare. Totuşi, organismele de reglementare sunt îngrijorate că riscurile aferente acestor produse nu sunt totdeauna clare pentru investitori.
Produsele de wealth management necesită o investiţie minimă de 50.000 yuani (aproximativ 8.000 dolari), în timp ce trusturile vizează clienţii care doresc să facă o investiţie de cel puţin 1 milion yuani (circa 162.000 dolari).