Eximtur a înregistrat, în primele şase luni ale anului, o cifră de afaceri de circa 20,3 milioane de euro, mai mult cu 2% faţă de perioada similară anului trecut, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Cea mai mare creştere a volumului de vânzări, în primul semestru, a fost consemnată pe destinaţiile interne. Astfel, cifra de afaceri pe acest segment a atins valoarea de 4,5 milioane de euro, cu 21% mai mult faţă de acelaşi interval al anului 2012", precizează compania.
Eximtur adaugă că litoralul românesc a fost fost "lider detaşat în preferinţele românilor". Vânzările de vacanţe în staţiunile de la malul Mării Negre, în special în staţiunea Mamaia, au ajuns, în primele şase luni ale anului, la circa 4,11 milioane de euro, în creştere cu 23%, faţă de primele şase luni din 2012.
Vânzările pe destinaţii externe au atins, în intervalul ianuarie-iunie, pragul de 5,9 milioane de euro, cele mai căutate ţări fiind Turcia, Grecia şi Bulgaria.
În primele şase luni ale anului acesta, românii au cumpărat vacanţe în Turcia de 1,48 milioane de euro, în Grecia de 1,37 milioane de euro, iar în Bulgaria de 712.000 de euro, se mai arată în comunicat.
În intervalul ianuarie-iunie, Eximtur a vândut servicii de călătorie pentru 98.000 de clienţi, cu circa 3.000 de clienţi mai mult decât anul trecut.
Activitatea de business travel a generat pentru Eximtur, în primul semestru, o cifră de afaceri de 9,5 milioane de euro.
"În calitate de partener de ospitalitate la cea de-a 12-a ediţie a TIFF, care a avut loc la Cluj-Napoca, am asigurat cazarea a 700 de invitaţi români si străini - directori, producători şi critici de film, actori, jurnalişti, artişti muzicali, parteneri colaboratori şi sponsori ai festivalului", a declarat Salvadora Kiss, director Business Travel în cadrul EXIMTUR.