ÎN PRIMUL SEMESTRU, Numărul petiţiilor primite de ASF a scăzut cu 48,54%

M.I.
Bănci-Asigurări / 24 septembrie 2017

Numărul petiţiilor primite de ASF a scăzut cu 48,54%

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a primit, în total, în primul semestru al acestui an, un număr de 4.698 de petiţii, în scădere cu 48,54% faţă de semestrul I (S1) anul trecut, din care 84,95% reprezintă petiţii aferente pieţei asigurărilor-reasigurărilor, 12,66% sunt petiţii aferente pieţei pensiilor private, iar 2,38% sunt petiţii aferente pieţei instrumentelor şi investiţiilor financiare.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de Agerpres, în primele şase luni din 2017 ASF a înregistrat în total 3.991 de petiţii referitoare la piaţa asigurărilor, ceea ce reprezintă o scădere cu 50,87% faţă de acelaşi interval al anului precedent.

Dintre cele 3.991 de petiţii, au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate şi soluţionate 2.889 de petiţii, în scădere cu 41,75% faţă de semestrul I al anului 2016. Celelalte petiţii reprezintă: solicitări ale petenţilor care au excedat competenţei ASF, unele dintre acestea fiind redirecţionate către alte instituţii ale statului: BAAR, ANPC; solicitări ale petenţilor referitoare la societăţile de asigurare Astra SA, Carpatica Asig SA, Forte Asigurare-Reasigurare SA şi LIG Insurance SA, societăţi cărora ASF le-a retras autorizaţia de funcţionare; petiţii care au fost clasate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 27/2002 şi ale procedurilor interne.

Din analiza datelor raportate de societăţile de asigurare la ASF se constată că cele 2.889 de petiţii, analizate şi soluţionate în mod unic pe petent, reprezintă 0,56% din numărul total de daune avizate de asigurători şi 0,02% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare la sfârşitul semestrului I 2017.

ASF precizează că, în primul semestru al anului 2017, aspectul cel mai des reclamat de petenţi a fost neplata/plata parţială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de asiguraţi/păgubiţi în 1.890 de cazuri, acestea reprezentând un procent de 65,42% din total. Printre alte aspecte sesizate s-au numărat şi nerespectarea termenelor de constatare/constatare suplimentară, solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor, respectiv nerespectarea condiţiilor contractuale/normelor RCA, în cazul asigurărilor auto. Un alt aspect sesizat de petenţi a fost recalcularea valorilor de despăgubire/răscumpărare în cazul asigurărilor non-auto.

De asemenea, în primele şase luni ale anului 2017, cea mai mare pondere o deţin petiţiile înregistrate pe clasa asigurărilor generale, cu un număr de 2.798, reprezentând 96,85% din total, în scădere cu 42,18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.

În cadrul categoriei asigurărilor generale, ponderea importantă o deţin petiţiile înregistrate pe clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA şi Carte Verde, cu un număr de 2.161, reprezentând 74,80% din totalul perioadei analizate, în scădere cu 43,65% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.

Cele 2.161 de petiţii înregistrate şi soluţionate în semestrul I 2017 pe clasa asigurărilor obligatorii RCA şi Carte Verde reprezintă aproximativ 0,04% din numărul contractelor RCA încheiate (5.695.440) şi, respectiv, 1,42% din numărul dosarelor de daună RCA deschise în acest semestru (152.378), conform datelor raportate de asigurători la ASF.

Conform ASF, din cele 2.889 petiţii, un număr de 1.846, reprezentând 64% din total, au fost finalizate în favoarea petenţilor - la aceste petiţii s-au putut determina soluţii favorabile, întemeiate legal şi la care direcţia de specialitate din cadrul ASF a avut cadrul normativ corespunzător rezolvării disputei dintre părţi. Dintre petiţiile finalizate în favoarea petenţilor, 36% au fost finalizate prin plata despăgubirilor solicitate de către petenţi, în dosarele de daună deschise, restul petiţiilor având ca obiect solicitări de natură procedurală, necuantificabile material (deschidere dosar de daună, reconstatare, transmitere accept de plată către unitatea reparatoare, recalculare valoare despăgubire etc.).

Potrivit comunicatului, din datele înregistrate reiese că 99,10% din petiţii au fost îndreptate împotriva societăţilor de asigurare şi un procent de 0,90% au fost înregistrate împotriva brokerilor de asigurare. Analizând petiţiile depuse, rezultă că cele mai multe nemulţumiri ale petenţilor au fost constatate pentru societatea City Insurance SA, pentru care s-au primit 647 petiţii, reprezentând un procent de 22,40% din totalul perioadei. Cu toate acestea, numărul petiţiilor care vizează City Insurance SA a scăzut substanţial, de aproape trei ori, faţă de primul semestru al anului 2016, când a fost consemnat un număr de 1.877 petiţii.

Următoarele societăţi în clasament sunt Euroins SA, cu un număr de 575 petiţii (19,90% din total), şi Asirom VIG SA, cu un număr de 535 petiţii (18,52% din total).

Conform documentului, în semestrul I 2017, pentru piaţa pensiilor private s-a înregistrat în total un număr de 595 petiţii, în scădere cu 23,23% faţă de semestrul I 2016. Dintre acestea au fost soluţionate în mod unic pe petent 524 petiţii, în scădere cu 31,86 % faţă de semestrul I 2016. Restul petiţiilor (71) au fost clasate, potrivit prevederilor O.G. nr. 27/2002 şi procedurilor interne.

Din totalul de 524 petiţii soluţionate, un număr de 406 petiţii (77,48% din total) s-a referit la Pilonul II, în scădere cu 45,06% faţă de semestrul I 2016, în timp ce petiţiile transmise de participanţii care au aderat la un fond de pensii facultative (Pilonul III) reprezintă un procent de 1,91% din totalul petiţiilor înregistrate, de asemenea în scădere cu 54,55% faţă de semestrul I 2016.

ASF menţionează că participanţii la Pilonul II de pensii private au transmis cele mai multe petiţii în semestrul I 2017, solicitările de informaţii, atât generale, cât şi individuale pe caz şi persoană privind denumirea fondului de pensii administrate privat reprezentând 75,37% din totalul solicitărilor de informaţii pentru piaţa pensiilor private. Un număr de 57 petiţii (10,88% din total) au necesitat analiză şi instrumentare în vederea rezolvării aspectelor semnalate.

Din totalul petiţiilor înregistrate în semestrul I 2017, un număr de 484 petiţii (92,61%) au fost finalizate în favoarea petenţilor - la acestea s-au putut determina soluţii favorabile, întemeiate legal, la care direcţia de specialitate din cadrul ASF a avut temei cadrul normativ corespunzător rezolvării disputei dintre părţi, realizând demersurile legale în acest sens. Un număr de 40 petiţii au fost constatate ca neîntemeiat formulate sau asupra cărora ASF nu a avut competenţa legală de intervenţie.

Totodată, în semestrul I 2017, Serviciul Petiţii a primit spre soluţionare 112 petiţii pentru piaţa instrumentelor şi investiţiilor financiare, în scădere cu 51,30% faţă de semestrul I 2016. Dintre acestea, un număr de 99 de petiţii au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate şi instrumentate, în scădere cu 50,50% faţă de primele şase luni ale anului trecut. Restul petiţiilor (13) au fost clasate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 27/2002 şi procedurile interne.

Din analiza petiţiilor efectuată în funcţie de entităţile reclamate, reiese că ponderea cea mai mare o deţin petiţiile pentru emitenţi, respectiv 44,44% (44 petiţii), în scădere cu 65,63% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce priveşte tipurile de operaţiuni, 31 petiţii, reprezentând 31,31%, s-au referit la verificarea deţinerilor de acţiuni/plată dividende, în scădere cu 27,91% faţă de înregistrările din semestrul I 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb