Profitul net în primul semestru al acetui an a adus 123 milioane lei pentru BRD, faţă de 62 milioane lei în primul semestru din 2013, iar rata creditelor neperformante conform IFRS a scăzut la 23,4% în iunie faţă de 24,8% din decembrie 2013, în timp ce rata creditelor neperformante conform definiţiei Băncii Naţionale (Pierdere 2) a fost de 20,4% în iunie, potrivit unui comunicat BRD ce prezintă rezultatele financiare din primele şase luni.
Venitul net bancar a scăzut cu 8,6% faţă de primele 6 luni ale anului precedent, fiind marcat de reducerea marjei nete de dobândă, datorată efectelor negative de volum şi structură. Comisioanele nete au rămas aproape la acelaşi nivel faţă de perioada similară din anul 2013 (-0,5%), susţinute de vânzarea pachetelor de retail şi de serviciile de custodie şi intermediere pe piaţa de capital, se mai arată în comunicare.
Potrivit siursei citate, în prima jumătate a anului, soldul creditelor brute din sistemul bancar românesc a continuat să scadă (-4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), mai ales sub influenţa evoluţiei negative înregistrată de segmentul corporate, în timp ce depozitele şi-au păstrat trendul pozitiv (+4,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut).
Soldul creditelor brute acordare de către BRD persoanelor fizice a ajuns la 17 miliarde lei, rămânând stabil în ultimele 12 luni (în comparaţie cu -2,6% pentru întreaga piaţă), potrivit comunicării.
Soldul creditelor imobiliare a crescut cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu mult peste media pieţei (+7%) "graţie poziţiei de lider a băncii în cadrul programului < Prima Casă >", se mai arată în comunicat. Activitatea de creditare a companiilor a rămas la un nivel scăzut generând o reducere de 11,9% comparativ cu primul semestru din 2013 (sub influenţa operaţiunilor semnificative de scoatere din bilanţ a creditelor neperformante, acoperite în totalitate cu provizioane), soldul creditelor brute ajungând la 15,4 miliarde lei.
Depozitele au crescut cu 2,9% faţă de iunie 2013, susţinute, în special, de evoluţia depozitelor persoanelor fizice. Ȋn acest context, raportul credite/depozite a fost de 79,2% la sfârşitul lunii iunie 2014, faţă de 91,4% în iunie 2013.
Procesele de optimizare a costurilor au generat o scădere cu 0,9% a cheltuielilor operaţionale comparativ cu primul semestru al anului 2013. Raportul venituri/cheltuieli pentru primele şase luni din acest an a fost de 48,9%.
Costul net al riscului a scăzut cu 25,3% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2013, ajungând la 289 de puncte de bază (faţă de 369 de puncte de bază în aceeaşi perioadă din 2013). Gradul de acoperire cu provizioane conform IFRS a continuat să se îmbunătăţescă ajungând la 71,2% faţă de 68,9% la decembrie anul trecut.
Potrivit instituţiei financiare, cu o bază de capital solidă, aceasta menţine un nivel confortabil al indicatorului de solvabilitate, respectiv de 16,4%, conform Basel III.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Blandul Treichl în data de 01.08.2014, 10:17)
BCR o sa-i intreaca.