ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN ACEST AN România, pe locul şaptesprezece în UE la creşterea preţurilor la locuinţe

Mina Irina
Miscellanea #Imobiliare / 20 iulie 2017

România, pe locul şaptesprezece în UE la creşterea preţurilor la locuinţe

Preţurile locuinţelor din ţara noastră au urcat cu 5,1% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din anul precedent, aceasta fiind a şaptesprezecea mare creştere înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit datelor publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ, preţurile locuinţelor au înregistrat o creştere anuală de 4,5% în Uniunea Europeană şi de 4% în zona euro, transmite Agerpres.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor locuinţelor au fost raportate în Cehia (12,8%), Lituania (10,2%), Letonia (10,1%), Irlanda (8,9%), Bulgaria (8,8%), Ungaria (8%), Portugalia (7,9%), Estonia (7,7%), Luxemburg (6,8%), Suedia (6,6%), Olanda (6,1%), Slovenia (5,9%), Marea Britanie (5,6%), Belgia (5,4%), Spania (5,3%), Malta (5,2%), Germania şi România (ambele cu 5,1%). Singurele scăderi au fost înregistrate în Croaţia (minus 0,4%) şi Italia (minus 0,1%).

Comparativ cu trimestrul patru din 2016, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,7% în Uniunea Europeană şi cu 0,4% în zona euro, în perioada ianuarie - martie 2017.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Cehia (2,9%), Letonia (2,8%) şi Suedia (2,5%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Malta (minus 5,4%), Slovacia (minus 2,4%) şi Cipru (minus 1,4%).

România a fost peste media UE, cu un avans trimestrial de 1,2% în perioada ianuarie - martie 2017.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb