FNGCIMM şi-a consolidat poziţia de pilon de susţinere a sectorului IMM din ţara noastră, acordând, în primul trimestru al anului, un volum total de garanţii de aproximativ 162 milioane de euro, în contextul unei creşteri cu peste 60% a valorii garanţiilor faţă de perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Aurel Şaramet, preşedintele şi directorul general al FNGCIMM, a declarat: "Ne bucurăm că am reuşit să creştem puternic în prima parte a acestui an, în condiţiile în care anul 2011 a reprezentat déjà un vârf al activităţii noastre din ultimii zece ani. Deşi contextul economic este în continuare dificil, iar factorii meteo şi-au pus o amprentă negativă asupra indicatorilor macroeconomici din această perioadă, FNGCIMM şi-a respectat angajamentul în continuarea identificării de oportunităţi şi crearea de produse adaptate necesităţilor sectorului IMM".