MedLife a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o cifră de afaceri la nivel de grup de 17,6 milioane euro în creştere cu 21% faţă de aceeaşi periodă a anului trecut, când valoarea cifrei de afaceri a fost de aproximativ 14,8 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
MedLife a înregistrat în primul trimestru din acest an peste jumătate de million de clienţi în zona de retail (plătitori cash), media zilnică a celor care au necesitat servicii medicale fiind de peste 5500 de pacienţi.
În portofoliul companiei au fost aduşi 20.000 de clienţi noi, numărul total al celor arondaţi la serviciile MedLife fiind, în prezent, de 200.000 abonaţi.