Deficitul bugetului general consolidat a crescut uşor în luna septembrie şi a ajuns, după primele nouă luni, la 8,1 miliarde de lei, respectiv 1,3% din PIB, conform datelor Ministerului Finanţelor, citate de sursele de presă.
Nivelul la care a ajuns deficitul se menţine în limitele ţintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an.
În ceea ce priveşte evoluţia deficitului bugetar, acesta a urcat, în august, cu aproape două miliarde de lei, la 7,92 miliarde lei, reprezentând 1,27% din PIB.
Potrivit surselor de presă, în primele nouă luni, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,3 miliarde lei, reprezentând 23,5% din PIB, au fost cu 4,4% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Încasările din impozitul pe profit s-au redus cu 1,3% faţă de perioada similară a anului 2012, ca urmare a reducerii încasărilor de la băncile comerciale, în timp ce sumele virate de firme au crescut cu 2,1%, mai arată sursele.
Potrivit acestora, creşteri semnificative au fost înregistrate la încasările din dividende, taxa pe utilizarea bunurilor, precum şi din sumele din vânzarea certificatelor de emisie.
Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că a doua rectificare bugetară din acest an va fi negativă, deoarece încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde de lei, astfel că resursele tuturor ministerelor vor fi mai puţine până la sfârşitul anului.