În timp ce... şi după timp

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 14 septembrie 2011

CORNEL CODIŢĂ

În timp ce politicianul român, aflat la guvernare, a început să se gîndească cu nostalgie la ziua în care va trebui să dea ultimul tun (pînă atunci măreşte nervos cadenţa celor pe care le-a pregătit din timp sau pe care le improvizează de azi pe mîine!); în timp ce liderii opoziţiei încearcă toate variantele, doar doar o vor găsi pe cea optimă pentru datul cu stîngul în dreptul (sau cu dreptul în stîngul, depinde din care parte a spectrului politic priveşti!), adică Antonescu îi dă la gioale lui Ponta sau Ponta îi dă peste mîini lui Antonescu, ridicînd prin contribuţia comună vizibilitatea şi credibilitatea alianţei lor de nezdruncinat pe noi culmi ale sondajelor aranjate; în timp ce soldaţii credincioşi ai partidului-stat şi ai statului-partid îşi ocupă poziţiile dinainte pregătite, în care au fost bine înfipţi pentru meritele lor anterioare, prezente şi viitoare, pentru a face faţă bătăliei pe voturi în favoarea cui o da mai mult la viitoarele alegeri; în timp ce paradigmatic turmentatul cetăţean român se uită fascinat la frumuseţile patriei promovate de frunza adamică a unei doamne ministru căreia nu-i pasă de gen, nici chiar atunci cînd se simte discriminată în politică; în timp ce mai toată suflarea pălmaşilor din România se culcă liniştită şi se scoală oarecum la fel, deşi îi este tot mai greu să-şi acopere deficitul traiului de pe ieri pe azi, lumea din jurul nostru se mişcă şi anume... tot mai haotic.

Toate sforţările colective ale neputincioasei Uniuni Europene, toate trucurile cu fotografii aranjate ale mariajului fericit Sarkozy-Merkel, toate promisiunile pentru creşterea fondurilor de salvare, toate fentele şi fiţele diplomatico-mediatice nu servesc la nimic. Nimeni nu mai crede că Grecia poate fi salvată de la falimentul de stat. Falimentul Greciei n-ar fi chiar aşa mare nenorocire, dacă asta n-ar declanşa un şir de consecinţe de neimaginat şi pentru care nimeni nu pare capabil să găsească vreun remediu salvator. Prima şi cea mai gravă consecinţă este una simbolică. Ce înseamnă falimentul Greciei? Faptul că nu se va mai găsi nimeni dornic să-i împrumute bani statului numit oficial Republica Elenă? Faptul că statul cunoscut îndeobşte ca Grecia va rămî-ne fără fonduri pentru activităţile sale curente, inclusiv plata salariilor, a asigurărilor şi a pensiilor de stat? Asta, vă spun fără nicio teamă că greşesc, n-ar conta pentru multă lume, în afară de grecii năpăstuiţi de soartă care şi-ar vedea închisă de azi pe mîine orice sursă de venit şi de susţinere materială. Problema gravă este aceea "de sistem" şi anume faptul că "industria bancară" ar putea fi confruntată cu imposibilul: un datornic nu numai că nu mai este împrumutat de nimeni, dar nu mai este capabil să plătească dobînzile şi ratele la împrumuturile contractate! Ce este de făcut? Să-i scoţi ţara la vînzare, insulă cu insulă, ar putea spune un cinic - şi chiar a spus-o, nu pe stradă, ori în somn, ci în plin Bundestag. Nu există decît două bariere în calea acestei soluţii: una psihologică, nimeni nu a mai făcut vreodată o asemenea operaţie şi deci nimeni nu ştie la ce reacţii se poate aştepta din partea celor care vor fi deposedaţi, la propriu, de ţara lor, aşa săracă şi cu pămînturi sterpe cum se află! Celălalt impediment este unul de principiu, dacă nu scoţi la mezat ţara şi bunurile ei, se cheamă că băncile şi creditorii Greciei vor trebui să accepte întregistrarea unei pierderi nete, echivalentă cu împrumuturile şi dobînzile datorate! O asemenea lovitură nu-şi poate nimeni permite, în condiţiile actuale, în care băncile au active formate mai mult din datoriile slab performante ale altora, decît din capital cinstit şi lichid. Ideea însăşi de bancă presupune, fie că datornicul îşi achită împrumuturile, fie că banca are mijloace sigure de-a le recupera pe seama bunurilor aceluia. Ideea însăşi de bancă se dărîmă în ziua în care trebuie să accepţi că ai dat bani cu împrumut doar pentru a-ţi încărca pasivul, adică ai aruncat cu ei pe fereastră! Instituţia aceea nu mai este o bancă! Ori, lumea bancherilor poate accepta orice, la limită, chiar împingerea datoriilor la calendele greceşti, dar nu şi transformarea oficială, pe faţă, a minunatelor lor instituţii în maşinării de aruncat cu banii pe uşi şi pe ferestre. Pentru toate aceste motive, falimentul Greciei poate fi o certitudine, doar că este una care nu ştie cum să se materializeze. În plus, au descoperit chiar grecii, falimentul lor ar crea probleme atît de mari creditorilor încît aceştia pur şi simplu nu pot să declare starea de fapt. Chiar şi aşa zisa ipoteză a ieşirii Greciei din zona euro este o pacoste mai degrabă pentru Euro, decît pentru Grecia. Banca Europeană s-ar vedea brusc decapitalizată cu cîteva sute de miliarde, iar toate băncile care au cumpărat datorii ale Greciei ar trebui să le treacă de azi pe mîine, de la active, la pasive! Întregul castel al cărţilor de joc format din bănci, creditori şi instrumente pe baza cărora aceştia funcţionează s-ar spulbera, pur şi simplu. Las la o parte faptul că, de îndată ce s-ar lămuri catastrofa numită Grecia, în secunda doi, agenda s-ar umple la loc cu exact aceleaşi probleme, sub un alt nume: Irlanda, Portugalia, Spania, Italia... şi etc... după cum vă place!! Nimeni, niciunul dintre marile state europene şi nici chiar SUA nu ar mai putea fi oprite să se aştearnă pe lista acestui lanţ al prăbuşirii colective.

Poate are America o soluţie?! Citesc şi nu-mi cred ochilor! Preşedintele Obama ne dojeneşte aspru, pe noi europenii, şi ne spune cam de la obraz şi oarecum răstit să ne rezolvăm odată problema datoriilor suverane, că altfel periclităm stabilitatea economiei mondiale! Mai citesc o dată şi nu ştiu dacă să rîd în hohote, ori să plîng de mila încă unui preşedinte care spune prostii cu aceeaşi uşurinţă cu care se spală pe dinţi dimineaţa şi seara. Păi cum să fii Preşedintele ţării cu cea mai mare datorie de pe pămîntul acesta şi să te răsteşti la alţii că din cauza lor, vezi Doamne, nu ai tu pulover pe gît şi nici linişte pe Wall Street?!! Uite-aşa, pentru că eşti în campanie şi vînezi al doilea mandat, iar contracandidaţii tăi, republicani, au început deja să bată toba pe coclaurile Americii că "ei nu vor ca America să urmeze calea Europei"!!!

În timp ce.... criza îşi vede de mendrele ei, iar oamenii politici execută triste şi eşuate piruete ale unui balet menit doar să ne ameţeas-că pe noi, spectatorii; în timp ce oamenii se omoară în continuare unii pe alţii, cu miile şi sutele de mii, mînaţi de biciul ideologiilor cu iz religios şi de interesele vînzătorilor de arme; în timp ce... televiziunile ne prăbuşesc definitiv în marasmul ştirilor despre omoruri sadice, violuri, prăbuşiri, accidente groaznice şi alte asemenea evenimente de interes global; în timp ce... în tot acest timp, stau şi eu tot mai strîmb, doar doar voi da peste verticala gîndului care să mă lămurească dacă după timp mai urmează ceva... Mai precis, după timpul şi timpurile acestea de coşmar.

Opinia Cititorului ( 17 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Valoarea si Lumina

    ...opinia din Bursa/12.09.2011:

    Ca orice confrerie, Uniunea Europeană trebuie clădită nu atât pe afinităţi cât pe aspiraţii. 

    De aceea nu Grecia, cu păcatul ei de a avea o stângă naivă, cât Germania, cu ieşirile ei anschlussiste, are a se teme de izolare. 

    Căci raţiunea politică a unei confrerii ca abatere omenească de la legea junglei e "toţi pentru unul, unul pentru toţi" iar raţiunea economică, cu totul secundară, se rezumă la "ce-i al meu e şi al tău".

    Cât despre "problema Greciei",... 

    1. Aţi nimerit-o, domnule Tudor Vasiliu!

      Mai spuneţi-ne. 

    Sa vorbesti de falimentul unei companii, unei banci este una iar a vorbi de falimentul unui stat este alta. Poti sa-i iei unei tari bogatiile, averea dar nu-i poti lua capitalul intangibil format din cultura, traditie, religie, profesionalism al lucratorilor sai. Deja se ating niste valori umane care nu pot fi stoarse ca strugurii toamna. Cred ca ar trebui sa se vorbeasca direct de falimentul bancilor care trebuie odata sa termine cu fetisismul banilor si cu lacomia nemasurata a...

    1. O, ce bine ca noi avem scutul antiracheta !!. 

    Ceea ce prezentati a fi realitatea lumii mondiale, este o realitate ce iese acum la iveala dupa ce omenirea a ajuns in punctul de triere a "mizeriei" umane in care ne scaldam de generatii doar pentru ca, singuri am ales sa jucam rolul "menajerei" in propria noastra casa. Dar, conform legii creatiei, fiecare isi traieste propriul rol de care este capabil sa-l joace; si cand vom inceta sa-i atribuim altuia rolul stapanului pentru viata noastra, atunci incepe schimbarea.

    Unii leaga predictiile afcute de calendarul maya de caerea sistemului financiar international si acest lucru se va intampla in octombrie.

    Se pare ca va fi o trecere la un alt stadiu al omenirii, la o etapa in care adevaratele valori vor reprezenta axis mundi...viata este valoarea inestimabila a Terrei si trebuie sa aparam un singur si suficient drept al vietuitoarelor din potentiala constitutie universala, dreptul la viata! 

    1. 28 octombrie 2011

      Voter 

      Carl Johan Calleman est le spécialiste du Calendrier Maya, qui se termine le 28 octobre prochain. Voici son tout dernier message : 

       

      "Comme nous le savons, le monde entre actuellement dans une période de chaos très important ainsi que l'avaient révélé plusieurs prophéties anciennes venant du monde Chrétien, des Indiens Hopi, des Mayas et du monde Musulman. 

      Il n'y aura pas de retour à la "normalité". Le monde actuel, fondé sur des organisations... 

      Bla,bla , bla ....... 

      L'accroissement de la dette publique repose sur le fait que les États sont obligés d'emprunter sur les marchés financiers. Mais pourquoi donc doivent-ils s'endetter sur les marchés financiers ?

      En France, une réforme de la Banque de France a été votée en 1973 sous l'impulsion de Valéry Giscard d'Estaing, ministre des finances de Georges Pompidou. Cette réforme a interdit au Trésor public d'emprunter directement à la Banque de France à des taux d'intérêt nuls ou très... 

      Tra , la, la ...... 

    Trebuie spus că actuala criză a determinat o accentuare a precupărilor pentru adaptarea ştiinţei economice la contemporaneitate. Se fac eforturi pentru cuplarea ştiinţei economice cu politologia, psihologia, sociologia, antropologia înţelegându-se tot mai bine faptul că ştiinţa economică este o ştiinţă socială care, oricât de matematizată şi informatizată ar fi, depinde esenţial de comportamentul, cultura, tradiţia, religia şi temperamentul individului, ca element central al raportului dintre...

    Ameninţarea cu falimentul Greciei este o oportunitate pentru multe proiecte majore: eurobonduri, pentru Baroso şi nu numai, centralizarea guvernării financiare şi economice în UE, un pas înainte pentru federalizarea UE, extinderea politicilor de austeritate în UE, susţinerea admiterii Chinei în WTO, afirmarea noului G5 emergent (BRICS), etc. Dar, cel mai important pare a fi recunoaşterea conducerii franco-germane a UE. Ea există deja de facto - graţie Greciei, iar ce va trebui să facă Grecia...

    ....in timp ce Guru/ Nostradamus ne anunta apocalipsa, oamenii de rand (chiar necajiti/ amarati fiind) isi vad de treburile lor.... 

    Din nou, profesorul Codita pune umarul impreuna cu antenele, Realitatea TV si multi altii "de bine" pentru tara. 

    Dar si mai interesant, este interesat de intreaga lume.

    Lume, lume ....... 

    1. Gogule, omul nu anunta nimic, DESCRIE ceea ce ni se intampla ACUM. Tocmai pentru ca media refuza interesat sa o faca, servindu-ne, interesat, desigur, cu iluzia ca daca taci si inghiti, maine va fi mai bine.

       

      Daca esti necajit si amarat, nu trebuie chiar neaparat sa nici nu stii macar ce te-a lovit si cam care ar fi sansele sa se schimbe situatia.  

      Noi muncim, nu gandim ne-a adus aici. Ma rog, in varianta actuala: Nu muncim, nu gandim, da' cand vine vorba de comentaaaat,... 

      Unii nu doresc sa cunoastem adevarul, sa fim informati, deoarece se tem sa nu-si piarda puterea furata noua.Dv in lipsa de informatie si formatie le faceti jocul. Pe asta si meazeazahotii de putere ..pe lipsa noastra de curaj de a ne recupera ceea ce am imprumutata, am delegat sau mai rau ni s-a fura in timp cet.

      Cum vom recupera ceea ce ni se cuvine ...poate ca vom afla dupa timp

      Ar trebui sa-i multumim domnului Codita pentru gestul generos si nobil de a ne informa, de a ne invata sa... 

      Interesant, desigur.......dar doar iluzii ! Atat.

      Asta da gandire. Ce-ar fi sa te apuci de muncit ?. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb