ÎN TRIMESTRUL 3 Rompetrol Rafinare, profit net de 5,2 milioane dolari, în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2013

A.C.
Companii #Energie / 14 noiembrie 2014

În primele 9 luni, profitul este mai mic cu 44,34 milioane dolari faţă de aceeaşi perioadă din 2013

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG Internaţional, a înregistrat în trimestrul trei o cifră de afaceri de 1,55 miliarde dolari şi un profit net de 5,2 milioane dolari, pe fondul majorării cantităţilor de materie primă procesate (+12%), optimizarea canalelor de distribuţie a carburanţilor în România şi reducerea costurilor operaţionale, arată un comunicat remis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Deşi rezultatul net consolidat din trimestrul III este unul pozitiv, rezultatul net înregistrat în primele 9 luni din 2014 este în continuare unul negativ, mai bun însă comparativ cu cel din 2013. În primele nouă luni ale anului, compania a obţinut o cifră de afaceri de 4,33 miliarde dolari, în creştere cu 27% faţă de indicatorul consemnat în perioada similară din 2013, şi o îmbunătăţire cu peste 50% a rezultatului net, care a ajuns la o valoare negativă de 41,7 milioane dolari", mai arată sursa citată.

Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) consemnat de Rompetrol Rafinare în trimestrul trei 2014 a fost de peste 37 milioane dolari, în creştere cu 59% comparativ cu T3 2013, iar în primele nouă luni ale acestui an acesta s-a ridicat la peste 62 milioane dolari, mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, când s-a cifrat la 15 milioane dolari. În perioada ianuarie - septembrie, nivelul materiilor prime prelucrate a fost de 3,7 milioane tone, mai mare cu 32% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Exporturile Rompetrol Rafinare au atins un nivel de 1,6 miliarde dolari în primele nouă luni din 2014, în creştere cu aproximativ 50% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea totală a exporturilor realizate de companie în 2013 către subsidiarele KMG International din Moldova, Georgia, Bulgaria, Ucraina, cât şi către alţi parteneri tradiţionali din regiunea Mării Negre a fost de 1,7 miliarde dolari, pentru acest an fiind preconizată o creştere cu aproximativ 30%.

Compania Rompetrol Rafinare operează rafinăriile Petromidia şi Vega şi reprezintă peste 43% din capacitatea de rafinare a României, iar investiţiile totale realizate de KMG International şi KazMunayGas în perioada 2007 - 2013 pe platforma Petromidia se ridică la peste 1,3 miliarde dolari.

Segmentul de rafinare şi petrochimie a Rompetrol Rafinare a înregistrat în perioada iulie - septembrie a anului 2014 o cifră de afaceri de 1,41 miliarde dolari, nivel similar cu cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2013 şi un rezultat operaţional (EBITDA) de 14,5 milioane dolari, în creştere faţă de trimestrul III 2013 (6,5 milioane dolari). În primele nouă luni din 2014, cifra de afaceri a segmentului s-a majorat cu 29% până la o valoare de 3,97 miliarde dolari, iar EBITDA s-a îmbunătăţit, de la un rezultat negativ de 18,5 milioane dolari la unul de 7,5 milioane dolari.

Potrivit sursei citate, din cauza condiţiilor de piaţă din sectorul de rafinare, rezultatul net înregistrat în primele nouă luni ale anului este negativ, dar îmbunătăţit comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013.

Cantitatea totală de materie primă procesată de rafinăria Petromidia în perioada ianuarie - septembrie a fost de 3,74 milioane tone (2,75 milioane tone carburanţi), în creştere cu 32% faţă de primele nouă luni din 2013 (2,1 milioane tone carburanţi). În trimestrul III al anului 2014, s-au prelucrat circa 1,32 milioane tone (+12%), iar gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost de 96%, în creştere cu 9,43% faţă de perioada similară a anului trecut.

În urma eficientizării proceselor de prelucrare, rafinăria Petromidia a atins un randament record de 51,6% pentru motorină în septembrie 2014, cel mai bun nivel de la punerea sa în funcţiune din 1979, în condiţiile creşterii gradului de utilizare a capacităţii de producţie cu 10,9% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, rafinăria a înregistrat niveluri minime record pentru costul de procesare (17,4 dolari/mt) şi pentru cheltuielile cu utilităţile (8,3 dolari/mt).

Rafinaria Vega a procesat, în T3 2014, 90 mii tone materie primă, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut. În luna septembrie, rafinăria a atins un nivel record al producţiei de bitum, de peste 10 mii tone.

În aceeaşi perioadă, gradul de utilizare a unităţii de prelucrare din Ploieşti s-a ridicat la 108%, în creştere cu 21% faţă de T3 2013, iar în primele 9 luni din 2014 acesta a ajuns la aproape 90% (+24%). Rafinăria Vega a prelucrat peste 220 mii tone în primele 9 luni din acest an, o cantitate mai mare cu 36% faţă de cea raportată în perioada similară a anului trecut.

Pe fondul investiţiilor anterioare şi a programelor de îmbunătăţire a fluxurilor operaţionale şi financiare, marja netă de rafinare obţinută de Rompetrol Rafinare a fost de 11,67 dolari/tonă în T3 2014 (0,11 dolari/tonă în T3 2013) şi de 2,24 dolari/tonă în primele 9 luni ale anului (-9 dolari/tonă în perioada similară din 2013). Rezultatele financiare au fost influenţate pozitiv de condiţiile favorabile de piaţă, ca urmare a înregistrării unor valori ridicate pentru diferenţialul dintre ţitei şi principalele produse petroliere obţinute.

De la începutul acestui an, activitatea petrochimică a fost inclusă în cadrul Rompetrol Rafinare. Vânzările de polimeri în primele 9 luni ale anului s-au ridicat la 113 mii tone (+15%).

Compania a lansat în trimestrul III două noi sortimente de polipropilenă pentru ambalaje alimentare şi speciale. Totodată, compania analizează oportunitatea dezvoltării şi lansării unui nou produs, destinat domeniului agricol.

Cifra de afaceri consemnată de segmentul de distribuţie în primele nouă luni ale acestui an a fost de 2,45 miliarde dolari, în creştere cu 16% faţă pe perioada similară din 2013, raportată la un rezultat operaţional de 53,6 milioane dolari (+63%). În trimestrul III, cifra de afaceri s-a ridicat la 956 milioane dolari (+2%), iar EBITDA la 23 milioane dolari (+32%).

Rompetrol Downstream, divizia de retail a KMG International în România, a continuat în trimestrul III optimizarea canalelor de distribuţie a carburanţilor, dar şi reducerea costurilor operaţionale. De asemenea, un proiect important pentru companie îl reprezintă şi alinierea staţiilor de distribuţie a carburanţilor în acord cu noul standard de calitate a reţelei Rompetrol din regiunea Mării Negre.

În primele nouă luni ale anului, vânzările totale de carburanţi în România au atins un nivel de 1,43 milioane tone (benzină, motorină, GPL), în creştere cu circa 8% faţă de indicatorul consemnat în perioada similară din 2013 (1,32 milioane tone). Pe fondul reducerii consumului la nivelul întregii pieţe de profil în trimestrul III, compania a înregistrat în T3 o scădere per ansamblu a volumelor de carburanţi comercializaţi (retail, en-gros, GPL) cu aproximativ 6% faţă de perioada similară din 2013.

Cumulat pentru primele 9 luni ale anului, cursul de schimb a fost cu 2% mai mic decât anul trecut, cotaţiile exprimate în dolari au scăzut cu 2,1% la benzină şi 2,5% la motorină, efectul coroborat al celor doi factori fiind scăderea efectivă în lei a cotaţiilor cu 4,1% pentru benzină şi 4,5% pentru motorină faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Impactul şi cuantumul accizelor în carburanţi a eliminat aceste efecte şi a determinat ca preţurile medii la benzină şi motorină să fie cu 4,7% şi 4,1% mai mari decât cele din 2013.

La sfârşitul lunii septembrie 2014, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 746 puncte de comercializare (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

KMG International operează peste 1.000 de puncte de distribuţie a carburanţilor, sub mărcile Rompetrol şi Dyneff, în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb