ÎN ULTIMII 5 ANI, DIN FONDURI EUROPENE, Alba Iulia şi-a dublat numărul de turişti datorită investiţiilor în turism

V.B.
Companii #Turism / 15 decembrie 2014

Municipiul Alba Iulia şi-a dublat, în ultimii 5 ani, atât numărul de turişti, cât şi cel de înnoptări, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Creşterea a fost organică şi constantă, din ce în ce mai mulţi turişti trecând pragul centrului istoric al oraşului după punerea în valoare a acestuia, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Procesul de schimbare a început în 2009, când au fost aprobate primele proiecte europene ale municipalităţii. Până în prezent, totalul acestora a depăşit 150 milioane euro. Proiectele au avut în vedere modernizarea zonei centrale a oraşului, restaurarea spaţiului public aferent celei mai mari şi celei mai bine păstrate cetăţi de tip Vauban din Europa Centrală şi de Sud-Est, amenajarea zonei de agreement Mamut-Parcul Dendrologic şi construirea unei piste de biciclete (denumită de pasionaţii acestui sport "Transalpina de Mamut"), precum şi amenajarea tuturor căilor de acces în oraş.

Efectul acestor investiţii s-a văzut aproape instantaneu şi în numărul turiştilor care au vizitat Alba Iulia. Dacă în 2009 oraşul atrăgea puţin peste 18.000 de turişti şi 40.000 de înnoptări, în 2013 localitatea s-a apropiat de pragul de 40.000 de turişti şi aproape 82.000 de înnoptări. Durata medie de şedere este de 2 zile, oraşul fiind o destinaţie de city break din ce în ce mai căutată în ţara noastră, se mai arată în comunicat.

Un număr foarte mare de turişti vizitează oraşul pentru o zi sau pentru câteva ore. Conform estimărilor municipalităţii, în anul 2013 numărul turiştilor care au vizitat Alba Iulia, inclusiv cei care au participat la diferite evenimente, s-a ridicat la 400.000 de persoane. Aproximativ 90.000 dintre aceştia au vizitat în anul 2013 Muzeul Unirii din oraş.

La nivel anual, august este cea mai aglomerată lună din punct de vedere turistic. În 2014, luna august a fost vârf de sezon, oraşul primind aproximativ 6.300 de turişti cazaţi oficial.

Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, a declarat: "Ne dorim să facem din Alba Iulia o adevărată destinaţie turistică în România şi eforturile noastre din ultimii 5 ani, dar şi strategia pentru următorii ani, merg toate spre această direcţie. Este o bucurie să vezi deja rezultatele în cifre, dar vrem şi putem mai mult, aşa că aşteptăm să ne treacă pragul toţi românii care nu au ajuns până acum la Alba Iulia. Vor avea o supriză plăcută!".

Oraş al Unirii Principatelor Române şi "Cealaltă Capitală a României", Alba Iulia şi-a început călătoria ca "destinaţie turistică" imediat după intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Întregul centru istoric al oraşului a fost refăcut, cetatea a fost renovată din fonduri europene, iar anual noi evenimente şi spaţii comerciale populează această zonă. Investiţiile de până acum în renovarea celei mai mari cetăţi de tip Vauban din România au totalizat 150 de milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene nerambursabile, şi au echivalat cu 2.500 de euro pe cap de locuitor al oraşului, 1500 de noi locuri de muncă create în ultimii 7 ani şi o rată a şomajului de sub 4%, conchide documentul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb