ÎN URMA ATACURILOR DE LA PARIS Hollande anunţă creşterea cheltuielilor de securitate

A.S.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 noiembrie 2015

Abdelhamid Abaaoud - cel mai căutat om de pe planetă

Abdelhamid Abaaoud - cel mai căutat om de pe planetă

Potrivit preşedintelui francez, atentatele de la Paris au fost organizate în Belgia, inima Europei

Actualizare 19:48 MAE: "Franţa - măsuri de securitate sporită"

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că este menţinută starea de urgenţă pe tot teritoriul ţării, decretată după atacurile din 13 noiembrie din Paris, şi sunt menţinute controalele la frontiere, arată un comunicat trimis redacţiei.

Starea de urgenţă permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate.

"De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate oraşele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative", se arată în comunicatul MAE.

Ministerul precizează că pe tot teritoriul Franţei aeroporturile şi gările rămân deschise, însă călătorii sunt rugaţi să confirme orarele de călătorie cu compania de transport, deoarece se pot înregistra întârzieri din cauza măsurilor de securitate, şcolile funcţionează în program normal, iar transportul public în Paris este operaţional, putând exista staţii închise sau rute modificate.

"MAE recomandă cetăţenilor români aflaţi în regiunea pariziană să respecte avertismentele de siguranţă transmise de autorităţile franceze şi să manifeste vigilenţă sporită, în special în mijloacele de transport în comun, în timpul manifestaţiilor sportive, culturale, religioase şi în zonele aglomerate. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să consulte presa locală şi informările transmise prin intermediul mass-media de către autorităţile franceze", se mai arată în comunicat.

Ambasada României la Paris are program de lucru normal cu publicul şi reiterează faptul că persoanele, care deţin informaţii despre cetăţeni români aflaţi într-o situaţie de urgenţă, pot contacta misiunea diplomatică.

(S.A.)

----------

Actualizare 14:55 Trei persoane au fost arestate în Germania, în legătură cu atentatele din Paris

Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi în Alsdorf, oraş în vestul Germaniei, într-o operaţiune care are legătură cu atacurile teroriste de vinerea trecută din Paris, informează marţi poliţia germană, transmit DPA şi Reuters.

"Am primit informaţii că unul dintre fugarii care aveau legătură cu atentatele de la Paris s-ar putea afla în zona noastră", a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de agenţiile de presă internaţionale.

Poliţia a refuzat să ofere informaţii despre identitatea sau naţionalitatea celor trei persoane, arestate de către forţele speciale germane.

--------

Actualizare 8:45 Secretarul de stat american, John Kerry: "Vom învinge Daech, împreună"

Secretarul de stat american, John Kerry, sosit luni seară la Paris pentru a face dovada "relaţiei puternice" dintre Statele Unite şi Franţa, a promis că cele două ţări "vor lupta şi învinge împreună" gruparea Statul Islamic, care a revendicat atentatele comise vineri la Paris, notează AFP.

"Statele Unite şi Franţa nu sunt doar prietene, ele formează o familie", a subliniat şeful diplomaţiei americane - francofon şi francofil -, care urmează să fie primit marţi de preşedintele François Hollande şi de ministrul de externe, Laurent Fabius.

În faţa ambasadei americane iluminată în culorile Franţei, secretarul de stat a exprimat "determinarea" celor doi aliaţi de a lupta împotriva terorismului, vorbind pe rând în franceză şi engleză.

"Vom învinge Daech (acronimul arab pentru Statul Islamic) şi pe toţi cei care împărtăşesc ideologia sa condamnabilă", a afirmat John Kerry în faţa presei. "Vom lupta împreună împotriva lor şi vom învinge", a continuat el.

"În oraşul luminilor, întunericul nu va învinge niciodată. Istoria stă mărturie, Parisul a cunoscut vremuri mai întunecate. Şi le-a depăşit", a subliniat el, înainte de a lansa în franceză "Trăiască Franţa şi prietenia cu America".

(I.D.)

-------

Actualizare 8:19 Noi raiduri ale aviaţiei franceze în nordul Siriei

Aviaţia franceză a bombardat din nou fieful grupării jihadiste Statul Islamic (SI) la Raqa, în nordul Siriei, în noaptea de luni spre marţi, distrugând un centru de comandă şi un centru de antrenamente, a anunţat Statul Major al armatei franceze, citat de AFP.

"Armata franceză a efectuat pentru a doua oară într-un interval de 24 de ore un raid aerian împotriva Daech (acronimul arab al Statului Islamic) la Raqa în Siria", a indicat Statul Major francez într-un comunicat.

(I.D.)

-------

Cheltuielile pentru măsurile de securitate vor creşte şi sunt mai importante decât regulile UE privind bugetul, a declarat preşedintele Franţei Francois Hollande, anunţând crearea a 8.500 de noi posturi pentru securitate şi justiţie, precum şi stoparea tăierilor de personal în armată.

"5.000 de posturi de poliţişti şi de jandarmi vor fi create în următorii doi ani", a spus Hollande, în faţa deputaţilor şi senatorilor reuniţi la Versailles, adăugând că Ministerul francez al Justiţiei va dispune de 2.500 de posturi suplimentare pentru administraţia penitenciarelor şi pentru serviciile judiciare, iar administraţia vămilor va fi întărită cu 1.000 de posturi.

Potrivit preşedintelui francez, atentatele de la Paris au fost decise şi planificate în Siria, organizate în inima Europei, în Belgia, şi efectuate în Franţa.

Hollande a mai anunţat că se va întâlni în următoarele zile cu Barack Obama şi Vladimir Putin pentru a pune bazele unei coaliţii "mari şi unice" împotriva Statului Islamic.

Ministrul francez de interne Bernard Cazaneuve a amintit ieri, potrivit Hotnews, de "creşterea foarte semnificativă a mijloacelor" serviciilor de informaţii chiar înaintea atentatelor de vineri, cu "1.500 de posturi create", "aproape 233 de milioane de euro investite" şi "noi dispoziţii legislative".

PRESA INTERNAŢIONALĂ: "Belgianul Abdelhamid Abaaoud - cel mai căutat om de pe planetă"

Belgianul Abdelhamid Abaaoud este considerat unul dintre principalii planificatori al atacurilor teroriste de vineri noaptea din Paris, au anunţat autorităţile franceze.

Acesta a devenit, potrivit presei internaţionale, "cel mai căutat om de pe planetă" în acest moment.

Abdelhamid Abaaoud, în vârstă de 29 de ani, se află, potrivit unor surse citate de presă, în Siria, unde luptă alături de Statul Islamic. Acesta este căutat încă dinainte de atacurile din Paris, fiind condamnat, în absenţă, la 20 de ani de închisoare alături de alţi 32 de jihadişti, scrie The Telegraph.

Abaaoud a fost şeful unei celule teroriste din Verviers, organizaţia fiind distrusă de poliţia belgiană în ianuarie 2014 după un schimb de focuri în care au fost ucişi doi jihadişti.

Abdelhamid Abaaoud s-a născut în Bruxelles în districtul Molenbeek, de unde sunt şi alţi suspecţi în cazul atacului de vineri. Tatăl său, Omar, este băcan, şi a anunţat în luna ianuarie a anului trecut că Abdelhamid l-a luat pe fratele său, Younes, în vârstă de 13 ani, cu el la Siria. Ulterior Omar Abaaoud a anunţat că fiul său cel mare a murit, dar acum poliţiştii cred că această afirmaţie a fost falsă.

Belgianul a apărut într-o revista a ISIS spunând că s-a alăturat grupării în Siria şi în video-uri de propagandă ale Statului Islamic, lăudându-se cum a evadat din mâinile poliţiei.

Anchetatorii au informaţii că Abdelhamid Abaaoud s-a aflat în perioada aprilie-iunie 2014 în Raqqa, apoi în Tabka, în Deir ez Zor şi în cele din urmă în Kobani.

Numele lui Abaaoud este legat - de către Associated Press şi Liberation - de atacul dejucat, în august, într-un tren Thalys. Acest atac a avut loc la bordul unui TGV pe ruta Amsterdam-Paris, via Bruxelles. Ayoub El-Khazzani, un suspect de terorism, a deschis focul bordul la trenului, după care a fost imobilizat de pasageri.

Liberation a legat numele lui Abdelhamid Abaaoud şi de Sid Ahmed Ghlam, un student francez acuzat de crimă, tentativă de crimă şi infracţiuni de natură teroristă.

Documente confiscate de la domiciliul acestuia şi o căutare pe computerul şi telefonul sale personale sugerează că Ghlam se afla în contact cu un vorbitor de franceză din Siria, care i-a ordonat să comită un atac asupra unei biserici.

ISIS ameninţă că va comite noi atentate în ţări europene şi în SUA

ISIS ameninţă că va comite în ţări europene şi în Statele Unite atentate similare cu cele de la Paris, conform unei înregistrări video difuzate ieri. Organizaţia fundamentalistă sunnită avertizează că toate ţările care participă la coaliţia ce efectuează bombardamente în Siria şi Irak se vor confrunta cu atentate de genul celor de la Paris, unde au fost omorâte 132 de persoane iar alte câteva sute sunt rănite.

"Le transmitem ţărilor care participă la campania cruciaţilor că veţi avea soarta Franţei, că Allah veghează; într-o bună zi, vom lovi America şi centrul acesteia, Washingtonul", afirmă, într-o înregistrare video transmisă de reţeaua teroristă Stat Islamic, un bărbat care se prezintă "Al-Gharib Algerianul".

"Le spun ţărilor europene că vom veni, cu bombe, cu centuri explozive şi arme de foc; nu ne veţi putea opri, pentru că acum suntem mai puternici decât eram", avertizează teroristul.

Autenticitatea înregistrării, difuzată pe site-uri islamiste, nu a putut fi confirmată încă.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudita şi Turcia.

Separat, Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un "califat islamic".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.

Barack Obama promite distrugerea organizaţiei "barbare" Stat Islamic

Reţeaua teroristă Stat Islamic reprezintă "răul", afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, la finalul summitului G20, promiţând distrugerea "organizaţiei barbare".

Obama a evidenţiat că Statele Unite şi Franţa trebuie să intensifice cooperarea în operaţiunile pentru combaterea terorismului.

"Parisul nu este singur", a subliniat Obama, exprimând solidaritate cu poporul francez şi notând că recent au avut loc atentate în Liban, Turcia şi Irak.

"Refuzul de a mai accepta refugiaţi în urma atentatelor de la Paris ar fi o trădare a valorilor americane. În acelaşi timp, toate ţările trebuie să îşi asigure ordinea pe plan intern; eu, în calitatea de preşedinte, am prioritatea de a garanta siguranţa poporului american", a adăugat Obama, potrivit CNBC.

"Iniţierea de operaţiuni terestre în Siria, împotriva grupului terorist Stat Islamic, ar fi o eroare", a subliniat preşedintele Statelor Unite, citat de Mediafax.

Preşedintele Franţei cere retragerea cetăţeniei franceze în cazul teroriştilor cu dublă naţionalitate

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, propune modificarea Constituţiei pentru a se putea retrage cetăţenia franceză persoanelor cu dublă naţionalitate condamnate pentru delicte contra valorilor franceze. "Revizuirea Constituţiei trebuie să includă anumite măsuri: trebuie să se prevadă retragerea cetăţeniei. Nu se poate ca cineva să rămână apatrid. Dar trebuie să putem retrage cetăţenia franceză unui individ cu dublă naţionalitate care aduce atingere valorilor Republicii", a declarat Hollande.

"De asemenea, trebuie să îi putem interzice unui individ cu dublă cetăţenie să revină pe teritoriul nostru dacă reprezintă risc terorist, cu excepţia situaţiei în care acceptă verificări aspre", a explicat preşedintele Franţei.

Franţa va consolida substanţial mijloacele de asigurare a ordinii publice, prin crearea unor posturi suplimentare în poliţie şi jandarmerie şi prin menţinerea efectivelor militare la acelaşi nivel până în 2019, afirmă preşedintele Francois Hollande.

"Vor fi create 5.000 de locuri suplimentare în poliţie şi în jandarmerie în următorii doi ani, aducând nivelul posturilor suplimentare la 10.000 în cinci ani", a subliniat Hollande.

În plus, preşedintele Franţei a promis că nivelul efectivelor militare va rămâne acelaşi până cel puţin în anul 2019.

Migrant, deţinător al unui paşaport sirian identic cu cel găsit în capitala Franţei, arestat în Serbia

Poliţia sârbă a arestat un migrant care avea asupra sa un paşaport sirian - pe acelaşi nume ca cel descoperit la Paris, într-unul dintre locurile în care au fost comise atacuri vineri, scrie cotidianul Blic în ediţia de luni, relatează AFP. "Documentul, care conţine acelaşi nume şi aceleaşi date, dar altă fotografie, a fost descoperit sâmbătă la centrul de primire de la Presevo, iar persoana care-l deţinea a fost reţinută cu scopul să fie interogată", scrie ziarul, care nu citează nicio sursă. Ministerul sârb de Interne nu a dorit, imediat, să comenteze această informaţie.

Un paşaport sirian pe numele lui Ahmad alMohammad, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit la Stade de France. Un migrant care se afla în posesia acestui document a fost înregistrat pe Insula greacă Leros, pe 3 octombrie. El a depus o cerere de azil în Serbia, la centrul de la Presevo (sud), după care i s-a pierdut urma în Croaţia.

Numele său este necunoscut serviciilor franceze de luptă împotriva terorismului. Anchetatorii rămân prudenţi în legătură cu concluziile de tras de pe urma acestei descoperiri. Paşaportul este, oare, autentic? a fost, oare, furat sau vândut? sunt întrebări cărora anchetatorii nu le-au răspuns încă.

Amprentele atacatorului sinucigaş de la Paris lângă care a fost găsit paşaportul pe numele lui Ahmad alMohammad corespund cu cele ale unui bărbat înregistrat în octombrie în Grecia.

Potrivit Blic, "este foarte probabil ca cei doi bărbaţi să fi cumpărat, în mod separat, paşapoarte siriene false, de la acelaşi falsificator, în Turcia".

Cameron: Marea Britanie a dejucat şapte atacuri în ultimele şase luni

Poliţia britanică a dejucat aproximativ şapte planuri de atentate teroriste în ultimele şase luni, a anunţat premierul David Cameron luni, care a promis fonduri suplimentare în vederea extinderii activităţilor în domeniile securităţii şi informaţiilor, relatează DPA în pagina electronică.

"Serviciilor noastre de securitate şi informaţii au oprit aproximativ şapte atacuri în ultimele şase luni, planuri de atacuri la o scară mai mică (decât cele de la Paris)", a declarat Cameron pentru postul de radio BBC.

"Acesta este unul dintre motivele pentru care consolidăm serviciile de securitate şi informaţii, odată cu acest anunţ, astăzi (luni), deoarece aceasta este - aşa cum am numit-o anterior - lupta generaţiei noastre", a spus el.

Cameron a îndemnat publicul britanic "să-şi continue viaţa" şi să dea dovadă de "hotărâre" în urma atacurilor de vineri de la Paris, soldate cu cel puţin 132 de morţi.

Premierul britanic a promis în staţiunea turcă Belek, în cadrul Summitului G20, fonduri în vederea recrutării - în următorii cinci ani - a 1.900 de persoane care să lucreze pentru serviciile de informaţii şi o creştere a fondurilor alocate securităţii aviaţiei.

Turcia a alertat Franţa de două ori în privinţa unuia dintre atacatori

Autorităţile turce au atras atenţia Franţei în privinţa unuia dintre atacatorii kamikaze care au participat vineri la atentatele teroriste din Paris, dar nu au primit niciun răspuns din partea autorităţilor franceze, susţine un oficial turc, citat de publicaţia Le Figaro.

Poliţia turcă "a informat poliţia franceză de două ori, o dată în decembrie 2014 şi o dată în iunie 2015" despre Omar Ismail Mostefai, unul dintre atacatorii de la sala de concert Bataclan din Paris, a precizat un oficial turc, sub protecţia anonimatului, citat de publicaţia franceză Le Figaro.

Omar Ismail Mostefai, cetăţean francez, a fost identificat drept unul dintre autorii unui atentat sinucigaş comis în sala de concerte Bataclan, situată în centrul Parisului, unde au fost ucise cel puţin 85 de persoane. Şase presupuşi complici ai teroristului sunt arestaţi preventiv, inclusiv tatăl şi soţia acestuia.

Guvernul francez intenţionează să desfiinţeze moscheile radicale

Un proiect de hotărâre pentru disoluţia moscheilor radicale va fi studiată în consiliul miniştrilor, a anunţat duminică ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve, la două zile după atentatele din Paris şi instituirea stării de urgenţă, potrivit AFP.

"Starea de urgenţă este voinţa de a putea proceda într-un mod ferm şi hotărât la expulzarea celor care trebuie să fie expulzaţi pentru că predică ura în Franţa, fie că ei au fost angajaţi sau sunt suspectaţi de angajare în acţiuni cu caracter terorist", a declarat ministrul canalului de televiziune France 2. "Aceasta înseamnă, de asemenea, am angajat demersuri şi va exista o deliberare în acest sens în consiliul miniştrilor, dizolvarea moscheilor în care unii actori lansează apeluri şi proferează ura. Totul trebuie pus în aplicare cu cea mai mare fermitate", a continuat el.

Vladimir Putin: "Statul Islamic este finanţat din 40 de ţări, inclusiv din state G20"

Preşedintele rus Vladimir Putin, prezent la summitul G20 din Antalya (Turcia), a declarat ieri că Statul Islamic primeşte finanţare din 40 de ţări, inclusiv din state membre ale Grupului celor mai puternice economii ale lumii, transmite Agerpres. ""Am dat exemple, bazate pe datele noastre, privind finanţarea de către persoane fizice a diferitelor grupări ale Statului Islamic. Finanţarea, aşa cum am stabilit, provine din 40 de state, inclusiv din câteva state ale G20"", a afirmat Putin la finalul reuniunii din Antalya, potrivit Interfax.

În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a declarat că atentatele de vineri de la Paris arată că Rusia a avut "dreptate" atunci când a propus organizarea unei coaliţii antiteroriste internaţionale.

"Este absolut necesară" formarea unei coaliţii internaţionale antiteroriste, a afirmat Vladimir Putin, citat de AFP. "Am vorbit în timpul sesiunii ONU consacrate celor 70 de ani ai organizaţiei. Am vorbit exact de acest lucru şi evenimentele tragice care au urmat au confirmat faptul că noi am avut dreptate", a adăugat şeful statului rus.

În context, Vladimir Putin a făcut apel, implicit la Franţa, să-şi revizuiască poziţia legată de necesitatea plecării imediate de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

"Franţa a făcut parte din ţările care au adoptat o poziţie foarte dură în privinţa preşedintelui Al-Assad. I-am auzit tot timpul pe prietenii noştri francezi că rezolvarea problemei legate de plecarea preşedintelui Al-Assad trebuie să fie o condiţie prealabilă pentru schimbări politice. Dar aceasta a protejat Parisul de un atentat terorist? Nu", a afirmat Putin.

"Cred că nu trebuie să punem înainte chestiuni care sunt prin natura lor de importanţă secundară. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să unim eforturile noastre în lupta împotriva terorismului şi a organizaţiilor teroriste. Şi pe această bază trebuie să se cadă de acord asupra unei reforme politice", a subliniat Vladimir Putin.

Slovacia, măsură extremă pentru prevenirea extremismul islamic

Musulmanii aflaţi pe teritoriul Slovaciei sunt consideraţi o ameninţare potenţială la adresa siguranţei naţionale după atentatele de la Paris, a declarat ieri Robert Fico, premierul Slovaciei, precizând că autorităţile de la Bratislava monitorizează întreaga comunitate musulmană, potrivit Agerpres.

"Cu excepţia atacului comis de norvegianul Breivik, practic de fiecare dată când are loc un atac terorist autorii sunt musulmani. Prin urmare, dacă aceşti oameni stau legal în Slovacia, este obligaţia noastră să verificăm dacă ei au contacte cu persoane suspecte", a spus Fico în faţa presei.

În plus, în Slovacia a fost sporită activitatea de supraveghere a taberelor de refugiaţi şi a grupărilor de extremă-dreapta.

Declaraţiile sale au iritat Fundaţia Islamică din Slovacia, care l-a acuzat că judecă ameninţările pe criterii religioase.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Săracele servicii, n-aveau bani...

    Asa-i peste tot in lume, trebuie sa se intample o catastrofa, un atentat cat mai sangeros, ceva si imediat se constata ca mai trebuie bani pentru armata, servicii, organele represive.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb