Imaginea Partidului Republican a ajuns la un nivel minim record în urma impasului bugetar în Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat astăzi.
Aproximativ două treimi (63%) dintre cetăţenii Statelor Unite au o opinie negativă despre acest partid, un nivel care nu a mai fost atins vreodată. Pe de altă parte, 32% dintre americani au declarat că au o opinie favorabilă, arată un sondaj al Washington Post-ABC News, citat de AFP.
Scăderea a fost provocată de intransigenţa arătată de Tea Party, aripa ultraconservatoare a Partidului Republican, care a condiţionat aprobarea bugetului de modificarea legii sănătăţii.
Congresul a adoptat în ultimul moment, după 16 zile de blocaj, un compromis bugetar şi o ridicare a plafonului datoriei.
Potrivit sondajului, doar un sfert dintre americani au o opinie bună despre Tea Party.
Imaginea Partidului Democrat al preşedintelui Barack Obama a fost de asemenea afectată de impasul bugetar. Peste şase persoane din zece interogate dezaprobă maniera în care democraţii au purtat negocierile, iar opiniile negative despre acest partid au atins nivelul record de 49%.
Peste jumătate dintre americani consideră că responsabili de criză sunt republicanii (53%), în timp ce 29% îl acuză pe preşedintele Obama.
Sondajul a fost realizat în perioada 17-20 octombrie pe un eşantion reprezentativ de 1.002 persoane.