ÎN URMA UNOR ACUZAŢII FĂCUTE DE ANI, Cepoi îşi poate pierde funcţia de ministru al sănătăţii

E.O.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 septembrie 2012

"Dacă premierul îmi va cere să-mi dau demisia, atunci sigur voi respecta această solicitare, dacă nu, eu nu voi pleca, nu vreau să fac jocul nimănui. Nu voi da satisfacţie nimănui", a spus Vasile Cepoi, subliniind că, în urmă cu două săptămâni, s-a încercat crearea unui curent de opinie privind schimbarea sa din funcţia de ministru al sănătăţii.

"Dacă premierul îmi va cere să-mi dau demisia, atunci sigur voi respecta această solicitare, dacă nu, eu nu voi pleca, nu vreau să fac jocul nimănui. Nu voi da satisfacţie nimănui", a spus Vasile Cepoi, subliniind că, în urmă cu două săptămâni, s-a încercat crearea unui curent de opinie privind schimbarea sa din funcţia de ministru al sănătăţii.

Vasile Cepoi vrea să dea ANI în judecată, pentru că i-a ştirbit imaginea acuzându-l de conflict de interese şi alte infracţiuni

Ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Oficialul a fost informat de ANI în data de 12 mai 2011, respectiv în 9 august 2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de care beneficiază, potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul Sănătăţii a declarat, ieri, citat de Agerpres, că nu a avut o poziţie de decizie în proiectul despre care vorbeşte ANI, ci a predat doar cursuri, şi că îşi rezervă dreptul de a acţiona în justiţie ANI pentru ştirbirea imaginii publice.

Ministrul Sănătăţii precizează: "Nu ştiu pe cine serveşte ANI cu acest comunicat de presă care încalcă principiul confidenţialităţii pe care îl invocă în finalul comunicatului. Consider că am fost pedepsit deja prin ştirbirea imaginii publice înainte ca instanţele să se fi pronunţat cu privire la suspiciunile ridicate de cei care m-au învinuit. Îmi rezerv dreptul să acţionez în jus­tiţie ANI pentru ştirbirea imaginii publice".

Şeful de la Sănătate spune că nu are nimic de ascuns şi că se va prezenta fără rezerve în faţa anchetatorilor pentru a-şi prezenta şi susţine punctul de vedere în cazul acuzaţiilor care i-au fost aduse de ANI.

Guvernul a informat, ieri, că Vasile Cepoi va trebui să se prezinte la Parchetul General pentru a-şi prezenta punctul de vedere în cazul în care este acuzat şi că, dacă se va ajunge la o decizie definitivă care să confirme acuzaţiile, acesta îşi va pierde funcţia de ministru.

"Am respectat întotdeauna legea, atât în calitate de medic, cât şi în funcţiile pe care le-am deţinut în administraţia publică locală şi centrală. Atunci când nu am ştiut interpreta legea, am consultat specialiştii în domeniul juridic, aşa cum s-a întâmplat şi în acest caz. Nu am nimic de ascuns şi mă voi prezenta fără rezerve la instituţiile abilitate pentru a-mi prezenta şi susţine punctul de vedere", a spus minis­trul Cepoi, subliniind, într-un comunicat, că nu a ţinut secretă participarea sa ca expert în proiectul "Calitate şi performanţă în sistemul sănătăţii publice din România", derulat prin POSDRU.

Ministrul de resort a specificat, citat de Mediafax, că, înainte de a intra în proiect, a consultat juriştii, care i-au spus că acest lucru nu reprezintă conflict de interese.

ANI: "Vasile Cepoi a obţinut 191.726 lei din acest proiect"

Reprezentanţii ANI susţin că oficialul a participat, în calitate de director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, la luarea unei decizii prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituţia pe care o conducea la acea dată ca partener în proiectul respectiv. Ulterior, Vasile Cepoi împreună cu soţia sa ar fi fost angajaţi în cadrul proiectului şi ar fi obţinut venituri de natură salarială de la beneficiarul Fundaţia Amfiteatru şi de la partenerii Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, respectiv SC Info Educaţia, mai arată ANI.

Agenţia precizează că beneficiul patrimonial obţinut de Vasile Cepoi şi de soţia sa în cadrul aces­tui proiect este de 191.726 lei.

Ministrul Sănătăţii a notat în declaraţia de avere din iunie 2012 că are venituri de 101.270 de lei încasate din drepturi de proprietate intelectuală şi training în patru proiecte, iar soţia acestuia a primit ca asistent în proiect 29.820 de lei.

În Proiectul "Calitate şi performanţă în sistemul sănătăţii publice din România", Vasile Cepoi a fost manager de proiect (numit în funcţie la data de 01.09.2010 şi înlocuit la 26.10.2010); director de proiect pentru activităţile editoriale şi de cercetare (în perioada 01.12.2010 - 05.12.2011) şi trainer audit calitate (între 01.05.2011 - 31.08.2011 şi, respectiv, 01.10.2011 - 31.03.2012).

Potrivit declaraţiei de interese din iunie 2012, Vasile Cepoi a avut, în perioada 1 noiembrie 2011 - 30 aprilie 2012, o convenţie civilă cu Fundaţia Amfiteatru Bucureşti.

Soţia lui Vasile Cepoi, Făniţa, are un contract pe perioadă determinată la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, acesta expirând în data de 1 decembrie 2012, potrivit declaraţiei de interese a oficialului.

Astărăstoae: "Ministrul sănătăţii nu se afla în conflict de interese"

Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, susţine că ministrul sănătăţii nu s-a aflat în conflict de interese şi că scandalul este creat "pentru a lovi în Guvernul Ponta".

Domnia sa consideră: "Era de aşteptat să apară acest scandal. ANI se leagă de toată lumea. Minis­trul Vasile Cepoi nu se afla în conflict de interese atunci când a început proiectul. În toate actele depuse la proiect era precizată funcţia pe care el o îndeplinea, iar proiectul a fost aprobat. Nu s-a încălcat nicio regulă".

Astărăstoae spune că aceeaşi problemă a avut-o şi Ecaterina Andronescu, care era rector, minis­tru şi manager de proiect, iar instanţa a decis că nu este vorba despre conflict de interese.

În privinţa sumelor pe care minis­trul Vasile Cepoi le-a încasat în cadrul proiectului, rectorul UMF Iaşi a declarat: "A ţinut cursuri în toată ţara în timpul lui liber. Eu ştiu un lucru: dacă munceşti într-un proiect este normal să fii plătit".

Rectorul UMF Iaşi este de părere că, în condiţiile în care sunt create astfel de scandaluri, nu este de mirare că România nu poate să absoar­bă fondurile europene.

Codrin Ştefănescu: "Relaţia dintre ANI şi DNA în ceea ce priveşte < vânătoarea membrilor USL > este deja de notorietate"

Codrin Ştefănescu, secretarul Consiliului Naţional al PSD, afirmă că relaţia de colaborare dintre ANI şi DNA în ceea ce priveşte "vânătoarea membrilor USL" şi, în mod special, a celor aflaţi în funcţii publice, este deja de notorietate.

"Plecând de la premisa că orice membru USL trebuie să aibă un dosar, se scotoceşte în trecutul persoa­nei, în viaţa personală, în activitatea desfăşurată cu mulţi ani în urmă, în arhive, numai pentru a identifica posibile elemente care să permită fabricarea unui dosar penal. Iar, în acest context, ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi nu este decât o altă ţintă ce figurează pe lis­tele bine ticluite în laboratoarele PDL, în cadrul operaţiunii < destabilizaţi Guvernul Ponta, prin orice metode >" opinează Codrin Ştefănescu.

Potrivit acestuia, până să întocmească sesizări despre miniştri, parlamentari sau alţi demnitari, conducerea ANI, în speţă Horia Georgescu, "trebuie, mai curând, să răspundă public la suspiciunile care planează asupra dobândirii averii personale şi despre care au apărut, de-a lungul timpului, ample anchete de presă''.

Codrin Ştefănescu a mai spus: "Mai mult decât atât, ca şi în cazul fostului şef ANI Cătălin Macovei, Consiliul Naţional de Integritate ar trebui să se autosesizeze vizavi de toate acuzaţiile aduse atât de mass-media, cât şi de societatea civilă şi diferite ONG actualului preşedinte. În concluzie, învinuirile aduse (...) unui ministru al Executivului, demonstrează, încă o dată, faptul că ANI continuă să facă nestingherită jocul fostei puteri, într-o strânsă colaborare cu alte instituţii, conduse de persoane care răspund la comenzile politice venite din Modrogan sau Cotroceni".

Conflictul de interese în care s-ar afla ministrul Vasile Cepoi va fi investigat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ca urmare a sesizării depuse de ANI.

Premierul Victor Ponta a declarat că va decide asupra retragerii din Guvern a ministrului Cepoi în urma unei discuţii pe care o va purta cu acesta, precizând că nu va aştepta decizia instanţei referitoare la acuzaţiile aduse ministrului de ANI.

În 2001, Vasile Cepoi a devenit şeful Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate din Iaşi, în urma unui concurs, iar în anul 2003 a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în guvernul condus de Adrian Năstase. În februarie 2004, el a fost destituit din Ministerul Sănătăţii, în urma unui conflict cu premierul de atunci Adrian Năstase.

Medicul ieşean a fost numit director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în anul 2005, după care a fost desemnat secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, având sprijinul PDL Iaşi.

În anul 2008, Cepoi a revenit la Iaşi, ocupând funcţia de director de cercetare în cadrul Spitalului Parhon, iar un an mai târziu a fost numit şef al Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi.

În luna mai a acestui an, Vasile Cepoi a fost nominalizat pentru Ministerul Sănătăţii în Cabinetul Ponta, la patru luni după numirea sa ca secretar de stat al aceluiaşi minister, dar în Guvernul Boc.

Ca director executiv la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, funcţie deţinută până la numirea sa ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în ianuarie 2012, Vasile Cepoi a încasat, în anul fiscal anterior, 33.840 de lei, iar din activitatea didactică la Universitatea Apollonia din Iaşi a obţinut 15.636 de lei.

Cepoi a mai încasat 101.270 de lei din drepturi de proprietate intelectuală, respectiv din cursurile susţinute în patru proiecte, iar soţia acestuia a obţinut ca asistent într-un proiect aproape 30.000 de lei.

Soţia lui Vasile Cepoi, Făniţa, are un contract pe perioadă determinată la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, care expiră la data de 1 decembrie 2012. Aceasta a câştigat 45.245 de lei, ca director adjunct al Liceului Sportiv din Iaşi, potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2012.

Vasile Cepoi are un teren intravilan de 453 de metri pătraţi şi o casă de 70 de metri pătraţi în Botoşani, un apartament în Iaşi, în suprafaţă de 100 de metri pătraţi, cumpărat în 2000 şi două terenuri agricole, de 2.200 de metri pătraţi, achiziţionate în 2003.

Ministrul sănătăţii deţine un autoturism Citroen din 2006, are în conturi peste 110.000 de lei şi 600 de euro, dar trebuie să restituie până în 2016 un credit de 20.000 de euro, luat în 2006, potrivit declaraţiei sale de avere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb