ÎN URMA UNOR AFIRMAŢII DIN 2013 Şeful supravegherii BNR, Nicolae Cinteză, propus pentru audieri în Senat

A.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 februarie 2016

Şeful supravegherii BNR, Nicolae Cinteză, propus pentru audieri în Senat

Cinteză, în 2013: "Odată cu executarea, banca pierde orice drept asupra clientului"

Cătălin Zamfir îl acuză pe supraveghetorul-şef din BNR că "i-a îndemnat pe oameni să ia credite liniştindu-i că, dacă nu plătesc, nu li se poate lua alt bun decât cel pus garanţie"

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), ar putea să dea socoteală în faţa parlamentarilor pentru unele afirmaţii pe care le-a făcut în 2013, în cadrul unei întâlniri cu presa.

La vremea respectivă, supraveghetorul, şef de la Banca Centrală a insistat pe ideea că, în cazul în care un debitor nu-şi mai plăteşte ratele aferente unui credit, banca nu are voie să-l mai urmărească după ce i-a executat imobilul pus garanţie, în situaţia în care valoarea la care a fost vândut gajul este mai mică decât datoria rămasă de plată.

În acest context, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir a solicitat Senatului să-l audieze pe Nicolae Cinteză.

Domnia sa ne-a declarat: "Astăzi (n.r. ieri) am trimis solicitare la Comisia de Buget-Finanţe din Senat pentru audierea lui Cinteză. M-au sesizat asociaţiile de protecţie a consumatorilor că declaraţiile făcute în 2013 într-un seminar la Sinaia sunt foarte periculoase - practic, le-a transmis oamenilor că băncile nu se pot îndrepta şi asupra altor bunuri decât asupra imobilului pus garanţie. Cu alte cuvinte, i-a îndemnat pe oameni să ia credite liniştindu-i că nu li se pot lua şi alte bunuri şi, în aceste condiţii, trebuie să răspundă pentru consecinţele afirmaţiilor sale".

Afirmaţiile domnului Cinteză potrivit cărora garanţia imobiliară este suficientă pentru ca debitorii să nu mai plătească nimic după executarea gajului au fost făcute în luna noiembrie 2013, la seminarul cu jurnaliştii EU-COFILE, care are loc anual, la Sinaia.

"Odată cu executarea, banca pierde orice drept asupra clientului", spunea, la vremea respectivă, Nicolae Cinteză, deşi, anul trecut, s-a exprimat vehement, în mai multe ocazii, împotriva Legii dării în plată, care prevede că datoria se stinge odată cu cedarea imobilului pus garanţie, în favoarea băncii.

Discuţia, care a fost "on the record" ("Păi, ce?! Am venit să discutăm degeaba?! Tot ce spun poate fi folosit. Dacă e ceva ce nu trebuie să spun, nu spun şi gata!", a răspuns, atunci, domnul Cinteză jurnaliştilor la întrebarea dacă poate fi citat), a fost relatată, în decembrie 2015, de profit.ro.

Redăm mai jos partea care vizează declaraţiile pentru care a fost cerută audierea lui Nicolae Cinteză:

"Ziarist: Am o întrebare. Să zicem că banca a dat un credit de 100.000 de euro, şi-a adjudecat garanţia, un bun imobiliar, să zicem cu 60.000 de euro, şi după aceea a vândut acel bun imobiliar cu 80.000 sau 90.000 de euro. Cât se consideră că a recuperat banca?

Nicolae Cinteză: Eu, de bază, sunt contabil. Deci, expunerea e 100...

Ziarist: Da. Ea cumpără la licitaţie prin executare silită imobilul cu 60 şi îl vinde mai departe.

Nicolae Cinteză: Deci, spuneţi ăsta, n-a mai plătit nimic.

Ziarist: Da. N-a mai plătit.

Nicolae Cinteză: Dacă n-a plătit nimic şi ajunge să-l execute, înseamnă că a trecut de cele 90 de zile. Da? Valoarea apartamentului la cumpărare este de 120 (de mii n.red.), că trebuie să aibă şi avansul.

Ziarist: Banca îl execută cu 60 (de mii n.red.) şi îl vinde mai departe cu 90 (de mii n.red.).

Nicolae Cinteză: Hai să vedem mai departe ce s-a întâmplat în momentul în care banca a ajuns la executare. Se presupune că, dacă s-a ajuns la executare, ăla nu şi-a plătit ratele. Dacă nu şi-a plătit rata, banca e obligată să facă provizioane. Deci, cu alte cuvinte, înregistrează pe cheltuieli - egal cu ajustări de depreciere - o sumă calculată în raport de fluxul viitor şi valoarea apartamentului stabilită pe baza unui raport de evaluare şi considerată a fi valoare de piaţă.

Ce s-a întâmplat cu... S-a dus. Dumneavoastră spuneţi de 60.000. Să spunem că a scăzut la 60.000. Da? Cu alte cuvinte, el datorează 100, nu mai plăteşte nimic, dar banca are în portofoliu un activ, o garanţie de 60.000. Trebuie să facă 40 provizion. Deocamdată, a luat o pierdere de 40. Şi, prin executare, ajunge şi-şi bagă în activ, în bilanţ, un apartament care are 60.000, fiindcă atâta a fost preţul. Spuneţi că-l vinde. Dacă-l vinde, dispare apartamentul, iar în cont trebuie să intre nişte bani.

Ziarist: Să zicem 90.

Nicolae Cinteză: Deci, în contul curent de la bancă intră 90, apartamentul era 60, banca are profit de 30. Per total, 30 cu 40, o pierdere de 10.

Ziarist BURSA: Şi pentru pierderea respectivă se întoarce din nou la client?

Nicolae Cinteză: Nuuu mai! S-a dus!

Ziarist BURSA: S-au văzut cazuri...

Nicolae Cinteză: Nu există aşa ceva. Dacă am ajuns să-l execut, este im-po-si-bil. Odată cu executarea, banca pierde orice drept asupra clientului, orice contract ar avea.

Ziarist BURSA: S-au văzut cazuri. Am scris eu despre ele... în 2010, în care banca a executat şi pentru că valoarea era de 60% din valoarea creditului...

Nicolae Cinteză: Dacă creditul ar fi fost curent şi nu ar fi avut restanţe, nu ar fi executat nimic. Vă garantez şi vă spun lucrul ăsta de ce: pentru că ar trebui să facă provizioane. Serviciul datoriei era zero. Dacă ăla îşi plăteşte ratele, indiferent de valoarea apartamentului, păi ce, sunt nebun să mă duc să-l execut?! E ilogic.

Ziarist BURSA: Pornim de la principiul că n-a plătit nimic 90 de zile...

Nicolae Cinteză: Dacă n-a plătit, nu l-a executat fiindcă valoarea apartamentului a scăzut. L-a executat fiindcă nu şi-a plătit.

Ziarist BURSA: Corect. Nu asta spun; dar, după ce l-a executat pentru că nu şi-a plătit, a luat înapoi apartamentul, l-a vândut ca să valorifice, să-şi recupereze o parte din pierderi, însă a rămas cu mai puţin, cu o pierdere de 10.000...

Nicolae Cinteză: Să fie primit! Ce să-i facem?! Ăla-i riscul băncii...

Ziarist BURSA: Dar s-a îndreptat tot împotriva clientului...

Nicolae Cinteză: Nu se poate. E imposibil. E IMPOSIBIL. Nu cred că... Dacă îmi arătaţi aşa ceva, mănânc hârtia...

Ziarist: Dar toate contractele fac asta...

Nicolae Cinteză: Nu. Faceţi o confuzie. Atunci când scade preţul apartamentului - şi astea au scăzut - băncile solicită clienţilor garanţii suplimentare, dar înainte de executare, nu după executare. Dacă vrea să aducă, aduce; dacă nu, la revedere. Banca n-are ce să-i facă".

Anul trecut, şeful Direcţiei Supraveghere din BNR a menţionat că Legea dării în plată încalcă reglementările europene şi că, dacă va aplica o astfel de lege, ţara noastră riscă infringementul. Domnia sa a mai spus, printre altele, că DNA ar trebui să verifice condiţiile în care a fost iniţiat acest proiect de lege.

Opinia Cititorului ( 59 )

  1. Am căutat presa vremii (nov 2013) și nu s-a scris nimic despre acel exemplu. Ziariștii s-au dus doar la un fursec la Sinaia, la sediul BNR.

     

    S-a trezit acum un ziarist care să caute notițele și apoi, ca niște papagali, alți câțiva din presă să țipe ca proștii cum că Cinteză a încurajat lumea să ia credite. Foarte ciudat, considerând faptul că tonții de ziariști NU AU TRANSMIS "consultanța juridică" a lui Cinteză. 

    Măi prostănacule Zamfir! Cum putea Cinteză, un economist, să dea recomandări juridice? Ori ești incompetent, ori ticălos. Dar sfaturi medicale nu vrei să îți dea BNR? Este foarte simplu. Sunteți niște idioți de parlamentari care faceți teatru de can-can. Cinteză a vorbit despre un subiect pentru care nu are competențe. Ei și ce? 

    1. Vezi ca nu mai esti la curent cu noule "indicatii"!

      Isarescu a iesit mai daunazi si a zis ca darea in plata nu este asa o nenerocire.

      Pe BNR si pe bancherii straini ii doare ce credite neperformante in valoare de milioane de euro au dat, pe ochi frumosi, contra garantii minime, si care vor iesi la iveala. 

      iti urmaresc opiniile si zi dupa zi cedezi cate putin, vorbind din ce in ce mai urat si dandu-ti arama pe fata! ce stii tu, cristi, si noi nu? de ce iti pierzi controlul atat de usor in ultima vreme?

      Nu ar trebui sa il audieze ICCJ sau DNA-ul?

      Daca vorbeste despre niste lucruri unde nu are competente are voie Cristi; e un simplu om ca tine ca mine? 

      Vrei să spui frustrarea că un păcălici ca Zamfir MINTE când spune asta "i-a îndemnat pe oameni să ia credite".

       

      Unde a spus Cinteză așa ceva? Nu a spus. Zamfir ar putea fi dat în judecată pentru calomnie dacă ar fi un om normal. Dar este parlamentar, protejat în exprimarea opiniilor lui. 

       

      Să știi un lucru. De cedat la prostie, eu nu cedez. În locul lui Cinteză, m-aș duce liniștit la audieri și le-aș spune "ce vrei, papagalule de la mine, nu am dreptul să am păreri - chiar și greșite - despre alte chestiuni? Arată-mi tu unde am îndemnat oamenii". 

      Și la plecare, i-aș arăta degetul mijlociu lui zamfir. 

      Inițial am simpatizat cu ceata de pițigoi CHF. Până când am văzut cât de agresivi sunt și când am studiat și punctele lor de vedere (3 sferturi fiind minciuni). Eu, la minciuni atât de jegoase cum a debitat gloata chf, mă enervez și schimb taberele, apărând băncile.

      Sper sa nu aperi bancile care in viitorul apropiat o sa apuna incepand cu Grecia , Italia?

      Băncile din Grecia și Italia sunt pulbere.

      cam multa frustrare pentru cineva care nu are niciun interes...

      Hai să fim sinceri. Dacă ți-aș spune că singurul interes care mă mână este o utopică echidistanță a presei și informației, o să râzi. Iar dacă râzi, înseamnă că ești mic, coruptibil. Dacă tu crezi fără nicio problemă că ziarul Bursa apără cauza CHF din principii, fără niciun interes material, DE CE PE MINE NU MĂ CREZI? Și reciproca este valabilă. Dacă pe mine nu mă crezi, DE CE NU PUI sub semnul întrebării demersul constant al ziarului Bursa?

       

      De exemplu, Bursa preia fără niciun discernământ toate gunoaiele aruncate în spațiul public de către tabăra CHF. Fără discernământ... ziariștii Bursa sunte doar STENOGRAFE. Preiau tot și fără comentarii. 

       

      De partea cealaltă, când Cinteză aberează (sau poate nu, nu știu, nu mă apuc acum să citesc Noul Cod Civil, pentru dacă aș face-o, aș citi asta: 

       

       

      Art. 2.478. Discutiunea bunurilor ipotecate. Creditorul nu poate urmari in acelasi timp vanzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decat in cazul cand bunurile care ii sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creantei sale. 

       

      *** Deci, DA. S-ar putea "executa pe diferență".) 

       

      Revenind ... când Cinteză aberează într-un subiect în care nu are nicio expertiză (adică, oricât de tonți pot fi ziariștii, nu cred că ar trebui să confunde economia - oricine vede în CV-ul lui Cinteză că este economist - cu dreptul), ziariștii adaugă, înfloresc, schimbă contextul, unii CHIAR MINT, având evident ca pornire internă lupta împotriva "stăpânirii" chiar cu mijloacele dezinformării --- și poate un credit, două, pe care și le-ar dori tratate preferențial. 

      Nu vreau presă aservită niciunei părți. Bursa făcea scandal când salariații importanți din BNR nu scriau în clar sumele primite ca salarii. Salariații BNR își declară creditele, de unde, cât, până când. Salariații din presă NU FAC ASTA. 

      eu sunt pe acest site pentru ca ma intereseaza stirile, deci, da, citesc ziarul pentru ca asta e destinatia lui, sa scrie, sa informeze. dar nu inteleg scopul tau aici, adica tu nu esti jurnalist, nu esti ziar, nu esti platforma online, desi pretinzi ca te intereseaza echidistanta presei. atunci de ce nu te faci jurnalist? de ce nu trimiti ziarului BURSA articole semnate cu numele tau intreg? de ce jignesti oamenii imprumutati in CHF fara sa ai curajul sa iti declini identitatea? toate astea ma determina sa te suspectez ca ai si alte interese in afara de echidistante presei. daca esti "curat", de ce nu o faci pe fata?

      in plus, Cinteza nu e administratorul meu de bloc care isi da cu parerea despre tevile de apa calda de la subsol, nu este vanzatoarea de la colt care dezbate viata de noapte din cartier, etc. Cinteza este un inalt functionar al statului, seful supravegherii de la BNR. da, presa se uita la el ca la un guru pentru ca astfel de oameni dau semnale pentru piata. deci nu mai acuza tu presa ca a luat drept bun ce a zis Cinteza, daca ar fi fost un anonim, nu il mai cita nimeni

      Cum îi jignesc pe împrumutații CHF dacă îi numesc trolli? Și prost informați care aruncă multe gunoaie în spațiul public.

      Ce te interesează numele meu, măi? Ce, pe mine mă interesează numele tău, anonimule? Nu mă interesează. 

      Greșești. Nu confunda semnalele pt piață referitoare la dobânzi, rezerve minime, etc, cu părerea unui director despre mașina Duster, despre procedurile Codului Civil, despre vremea de afară și ce alte probleme conexe.

      Oare si zf, capital,digi 24 ... fac la fel; afara oare si in Ungaria e cat tot ziarul Bursa, Polonia tot ziarul Bursa se vinde?

      Buna replica

      Acel articol ar trebui sa fie complectat cu: sa fie prezent fostul proprietar; sa se vanda la pretul Pietei; azi se face tot posibilul sa se vanda la a 2 -5 licitatie, la pret de 25% maxim din pretul pietei, Eu nu pot sa cumpar de acolo, e cerc inchis cu toate ca se da anunt in ziar

      Un informeazate, nu vorbi aiurea. 

      Ziaristi nu ne conduc, doar ne informeaza si le multumim; deci nu trebuie sa publice salariile, Bnr da

      Esti manipulat

      Ce treabă are sula cu prefectura?

      Problemele tale cu executorii și rechinii care vânează case vândute la preț de licitație forțată, nu țin de BNR și nici de bănci. Rechinii au informații de la personal din bănci despre când se scoate ceva. Și atât. Manevrele le fac rechinii. Luptă-te cu ei. Cere articole în ziar despre ăia. Ce treabă are Cinteză cu asta? 

      ART. 12 Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii

      publice:  

      a) secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;  

      b) secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;  

      c) prefect;  

      d) secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;  

      e) subprefect;  

      f) inspector guvernamental.  

      Cinteză nu este înalt funcționar public. Dar chiar și așa, nu ai văzut niciodată un prefect spunând lucruri în necunoștință de cauză? Elementul cheie este altul. NU A EXISTAT MESAJ PUBLIC, care să ajungă la public, la cititori, despre invitarea oamenilor să ia credite. Asta este o CALOMNIE din partea nesimțitului de Zamfir. 

      Oare nu bancile le creeaza?

      Daca vand la 10%?

      Lucrezi la Bnr de il aperi asa cu foc de 00.40? 

      Mai oameni destepti, am pretentia ca este ceva de capul viostru,Ascultati declaratiile acestui domn Cinteza si cantariti.daca la astfeld e declaratii atat de evidente tot mai sunt carcotasi la adresa lui Zamfir care sustien o cauza comuna a tututroro romanilor, apoi fratilor ma scuzati dar sigur va lipseste ceva voua.

      eu zic ca tu nu stii sa citesti ... zamfir zice ca i-a invitat ... unde citesti tu asta?

      cinteza - scoate nasul de sub fusta silviei ciornei ca te prinde flori georgescu umblind in chilotii ei si sa vezi atunci audieri....

      Campaniile de presă schimbă președinți, pun președinți, răstoarnă guverne. Nu te interesează cine este în spatele celor care îți pregătesc zilnic porția de știri? Sunt foarte sigur că nu depui niciun efort să verifici știrile pe care le primești. Absolut niciunul.

       

      Sigur nu știai că se discută această problemă și în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Te încurajez să citești acel raport și să îți pui întrebări legate de cine îți livrează zilnic doza de știri pe care tu nu o pui NICIODATĂ sub semnul întrebării. 

       

      09 April 2015 

      Increasing transparency of media ownership 

       

      Summary 

      Media ownership transparency is necessary to enable members of the public to form an opinion on the value of the information, ideas and opinions disseminated by the media. 

      Member States should therefore ensure that the public have access to specific information about the ownership, management and editorial structures of media as well as their financing. Relevant information shall be submitted by the media outlets concerned to an independent national media authority. 

      Mi-a castigat increderea in ani buni

      Alooo .... cinteza spunea in 2010 ca fobanda dupa introfucerea oug 50 va fi indice +marja altfel clienti vor da bancile in judecata,ssta conf.directivei 48/2008. bancile nu au facut asa ceva ....ce a supravegheat cinteza....huoooo oameni trebuie sa merarga acum in instanta. Huooooo

    Nicolae Cinteza sau "Scut de Isarescu", ca nu era sa-i zic "Casa Isarescu" este un om cu coloana vertebrala si common sense. Respect d-le Director.

    1. Ai o sticla de vin cand treci pe la Dragasani.

    Posibil Zamfir sa faca politica Antena 3, si sa aiba rolul de cal troian pentru PNL.

    Prea insista, si prea populist si smecherist, un an electoral 

    1. O fi primit ceva de la voiculescu sa-l determina pe basica sa-l faca pe nea Mircea sa spuna ca a luat morman.

    Asa e viata!Roata vietii te poarta cand sus(pe cai mari si nu-ti mai vezi lungul nasului-GRIJA MARE), cand jos(cand dai cu subsemnatul-DUREROS).Firescul e pe cale de a se infaptui-vine sacul la moara nu invers!?Sa-i tinem pumnii dl Cinteza sa-u sa chemam DNA-UL?

    1. DNA si Cinteza sunt in aceeasi echipa. Va merge la comisie, va scoate trei dume si cam atat.

    Cinteza este responsabil pentru supravegherea defectuoasa (sau in cel mai bun caz absenta) a bancilor din Romania. Practic este partas la jaful derulat de banci si ar trebui sa suporte consecintele solidar (impreuna cu toata echipa de conducere din BNR). Nu am auzit nici macar o scuza din partea acestei echipe, ci doar amenintari (de demisii nici pomeneala)!!!

    1. Acesti oameni au o experienta bogata, au rezolvat si cazul Wolksbank.

    Sa inteleg ca nu aveau voie?

    1. Consultă un avocat. Nu un politruc precum Zamfir, nici un ECONOMIST precum Cinteză, nici pe Guran, nici pe Esca, nici pe Rechea, nici pe Make, nici pe băsescu și nici pe medicul tău de familie.

      Iar dintre avocați, mergi pe la vreo 3, că și ăștia sunt de multe ori incompetenți. Alternativa este să citești chiar tu Codul Civil. 

      ba Cristi anonimul ,,,, da Cinteza in ce calitate vorbea ma smechere? .... era la birt sau la un simpozion organizat de BNR!!! ... ia mai consulta tu avocatii tai de doi lei si vezi cam cum e cu .... declaratiile unui Director de Supraveghere al BNR ... care se pronunta TOTAL in necunostinta de cauza .... pe segmentul pe care TREBUIA sa il SUPRAVEGHEZE ... ca se AUTODENUNTA CLAR asta .... sa zica inca merci ca nu e la beciul domnesc!!!! cu DNA pe el si cu .... sechestru pe toata averea lui!!!

      Simpozion, sueta, tot aia. Bă anonimule... nu te duce capul să înțelegi ce este aia comunicare. Dar să îți dau niște exemple și ia-ți jucărele și mergi să te calmezi. Nu știi ce este aia supraveghere, nu știi ce este aia comunicare, confunzi un simpozion cu UN DOCUMENT FORMAL, ștampilat, parafat, al BNR. Nu știi NIMIC.

       

      Caz 2) Interviu consilier BNR Adrian Vasilescu 24 aug 2015. Spune așa. 

       

      "Adrian Vasilescu: Banca Naţională are relaţii cu băncile pe acest plan pe două căi de comunicare: o cale este reglementară pentru Banca Naţională, reglementează modul în care trebuie să lucreze băncile, dar bineînţels având ca bază legea şi un al doilea canal este acela al supravegherii. De asemenea, Banca Naţională supraveghează în ce măsură fiecare bancă respectă legea." 

       

      Cineva ca tine va interpreta ultima propoziție ca: aide baa, ca trebuia sa ii supravegheze sa nu puna clauze abuzive... aide baa, ca sunt complici. Cabala asta de nemernici. Si unii ziariști, mai proști de felul lor, te vor sprijini să apari pe prima pagină din ziarul lor. 

       

      Vasilescu a greșit aici. Încearcă, de multe ori să se exprime simplu, pentru proști. Dar atunci mai și greșește. În mod evident că se referă în prima parte a fragmentului la legile bancare. Nu la drepturile omului sau ale consumatorului. BNR nu se substituie procuraturii sau, mai rău, unui judecator. 

       

       

      Caz 2) Audierea Procurorului GENERAL al SUA, Eric Holder, în mar 2013, în fața unei comisii a Senatului american, acesta a spus: 

      "I am concerned that the size of some of these institutions becomes so large that it does become difficult to prosecute them … When we are hit with indications that if you do prosecute, if you do bring a criminal charge it will have a negative impact on the national economy, perhaps world economy, that is a function of the fact that some of these institutions have become too large. It has an inhibiting impact on our ability to bring resolutions that I think would be more appropriate." 

      Trad: spune că marile bănci americane sunt prea mari pentru a fi investigate amănunțit, procurorii fiind înștiințați că urmărirea lor în justiție cu învinuiri penale va avea un impact negativ asupra economiei naționale. Acest lucru are un efect de inhibare a elanului procurorilor. 

       

      Această declarație a PROCURORULUI GENERAL al SUA în fața Senatului (deci nu a unui director al BNR care nu face parte din Consiliul de Administrație, care vorbea cu presa la o șuetă cu cafele și fursecuri) a strârnit mari controverse în SUA. 

       

      Rezultatul? Niciunul pentru Eric Holder. Nu a plecat din funcție. Nimeni nu i-a cerut demisia atunci în mar 2013. Câteva luni mai târziu, acesta a reformulat mesajul. 

       

      “Let me be very, very, very clear,” Holder said. “Banks are not too big to jail. If we find a bank or a financial institution that has done something wrong, if we can prove it beyond a reasonable doubt, those cases will be brought.” 

      Domnule Cristi C ,

      Multumim ca ne traduci pe intelesul " prostilor ". Se pare ca ai cunostinte similare cu domnii care conduc BNR.Limbajul lor nu iti este necunoscut , iti este chiar foarte familiar .Nici cu istoria nu stai prea rau .Exprimare eleganta dar agresiva ,exact ca atitudinea unei persoane sus puse , situata intr-un fotoliu caldut . 

      O mica intrebare, acesti oameni si-au facut scoala in democratie sau in comunism?

      Discutie la o punga de seminte !!

      Domnul Stroie la o discutie cu ziaristii despre Duster . 

      Ziaristul : Se spuna ca noul buton situat pe consola centrala poate activa un sistem care face masina sa mearga pe doua roti . 

      D.Stroie : Da , la actionarea acelui buton masina ruleaza pe doua roti . 

      Ziaristul : Sunteti sigur ? Poate activeaza sistemul ABS? 

      D Stroie : Nu se poate. E imposibil. E IMPOSIBIL. Nu cred că... , mănânc butonul... 

      Cei care au urmarit dialogul hotarasc sa cumpare masina si constata ca butonul nu activeaza decat sistemul ABS .De ce cumparatorul nu s-a interesat bine la reprezentanta? De ce nu s-a documentat mai bine ?  

      Este vina domnului Stroie(Membru al Consiliului de Administraţie al companiei Dacia Automobile S.A.. ) ca a cumparat autoturismul fara sa se documenteze ? 

      A semnat dumnealui ceva care sa certifice acest lucru ?

      Vrei să insinuezi, prin paralela ta, că debitorii CHF, amărâții "încurajați" de Cinteză, au luat creditele DORIND să nu le mai plătească, DORIND să fie executați? Ce spune despre un doritor de credite faptul că își pune problema EXECUTĂRII, a falimentului, a neplății creditului, chiar înainte de a-l lua? Păi spune că este un om care fie își asumă un risc prea mare de la început, fie este NECINSTIT și are gânduri să fraierească banca (așa cum vor toți românii).

      Sper ca nu te referi la romanii de la marginea Parisoaielui?

      Mă refeream la faptul că "mersul pe două roți" este un bonus, o valoare adăugată, un lucru pe care ți-l dorești. Executarea multiplă nu este, pentru un om cinstit si cu bună credință.

       

      Comparația corectă trebuia să fie: știți de ce persoanele care dezarmorsează bombe poartă un costum gros și inconfortabil? Pentru că atunci când vor greși, OASELE din corpul spulberat să nu se risipească prea departe. De murit, moare oricum. Dar măcar familia va putea îngropa o formă umană, nu o grămadă de oase și carne ca de la măcelărie. 

      Asta este comparația corectă cu situația lui Cinteză: executare doar o dată sau multiplă. 

      Ia spunene cum e in tarile mai democratice , prin Rusia , printre tarile arabe Quatar, Japonia, India.

      Nu mă interesează Qatar și alte dubioșenii arabe. Îți promit solemn că nu am fost și nu voi merge niciodată într-o țară arabă. Nu mă interesează să hrănesc o elită de stăpâni de sclavi (șeicii). Cu Iranul este altceva.

       

       

      Te interesează Rusia? Am căutat puțintel. Din nov 2015, Rusia are o lege care permite persoanelor FIZICE să dea faliment. Da, da. 

       

      Iată detalii: 

      - Oricine datorează mai mult de 500,000 rubles ($76,000) sau are întârzieri mai mari de 90 zile, poate declara falimentul. Există aprox 500 de mii de oameni care s-ar putea încadra. 

       

      - Noua lege acoperă casa, mașina, creditele de consum și în monedă străină. În prima zi de acțiune a legii, 108 cereri au fost deja înscrise. S-ar putea ajunge chiar la 4 milioane de procese, lucru care ar sugruma sistemul judecătoresc din Rusia. 

       

      - Consecințele faliților sunt că nu vor mai putea face afaceri timp de 3 ani. În timpul procesului, nu vor putea părăsi Rusia. Dacă nu poți plăti dar nici nu îți declari falimentul, vei fi penalizat. 

      Ești mulțumit de răspuns, anonimul 6.10? 

      Articolul din care am citat are în mod evident o greșeală de conversie valutară. Pragul de 500 de mii de ruble este corect. În dolari, înseamnă 6400 $.

      Da, as fii vrut si din alte tari...

      Si cat e o casa la 200-300 km de Sankt Petersburg?

      În St. Petersburg, media pe toate cartierele este de 93 mii ruble/mp. Adică 1045 €. Variația este între 86 mii și 102 mii (media înseamnă că există și vârfuri de sute de mii €, pentru lux, dar nu vorbim de ele). Adică între 966 și 1150 €. Nu este rău deloc. Cred că St. Petersburg merită mai mult ca Bucureștiul prețurile astea (din 2014).

       

      Te va interesa și salariul mediu în St. Petersburg, ca să ne comparăm. Un salariu mediu ar fi 50 de mii ruble. Au impozit fix 13% și contribuții sociale de 30%, plafonate superior. Deci rămân vreo 30 de mii ruble adică 337 €/lună. În București este de vreo 500€. Deci, relativ la puterea de cumpărare a mediei, Bucureștiul este mai accesibil iar St. Petersburg este cam scump. Dar este orașul țarilor, râvnit de destul de multă lume. Oricum, prețurile sunt în scădere. 

      Lângă St. Petersburg la 150 km ar putea fi orașul Veliky Novgorod, un soi de Sibiu (istoric, 200 de mii de locuitori, etc). O garsonieră de 34 mp se vinde cu 21 de mii $. Deci 620 $/mp sau 550 €/mp. 

      Am convertit toate rublele la cursul de azi. Normal că acele 30 de mii de ruble, net, ar fi însemnat 700 € acum un an, doi. Deci puterea de cumpărare de atunci justifica prețul apartamentelor din St. Petersburg. Și chiar era ușor mai accesibil ca Bucureștiul.

      Multumesc

      Paralele era facuta pentru raspunderea declaratiilor in public .domnule Cristi c( Cinteza).

      Tehnic a gresit cu o asemenea declaratie?NuDoar nu o sa ne aruncam in lac daca ne spune cineva.Moral ?Da.In alte tari mai civilizate ,cu mai putini"prosti" ,se lasa cu deemisie . 

      Tu ti-ai da demisia din inscaunare pe viata?

      Cisti C,daca ai avea un credit in chf ce ai face in conditiile actuale?

      Aș elimina în instanță toate clauzele abuzive din contract. Dacă am noroc și contractul a fost formulat atât de prost, atunci eliminarea lor duce la imposibilitatea calculării în condiții prezente a datoriei și atunci s-ar folosi cursul inițial. Dacă nu sunt atât de norocos, atunci contractul va fi mai ieftin ca înainte dar în continuare destul de scump.

       

      Cred că, în primul rând, asta m-ar forța să caut de muncă în străinătate, cu toate inconveniențele pe care acest lucru îl implică. La o adică, aș pleca definitiv din țară, lăsând casa în executare. În definitiv, nu asta obțin și de la legea dării în plată? Cred că urmărirea creditorilor se prescrie după câțiva ani: fie 3, cel mult 10 ani. Aș lucra 10 ani în Germania. Cât de rău poate să fie?

      Vreau sa fur bancile dar trebuie sa invat cum sa procedez.Caut sa invat de la:

      - parlamentari si senatori( sunt atatea procese...) 

      - sistemul sanitar 

      - sistemul de invatamant 

      - sistemul de calcul al pensiilor 

      - toti "menegerii" pusi pe la companiile de stat 

      - de la toate companiile private care ofera stas salariu minim pe economie 

      Etc , etc, etc ...... 

      Si nu in ultimul rand chiar de la banci. 

      O zi buna! ......

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb