ÎN URMĂTOARELE 12 LUNI CFA estimează o depreciere a monedei naţionale până la 4,6 lei/euro

A.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 iulie 2017

Analiştii financiari din cadrul CFA România estimează o depreciere a monedei naţionale, în următoarele 12 luni, până la o valoare mediană de 4,6 lei/euro, şi o rată a inflaţiei de 2%.

Sursele citate arată, potrivit Agerpres: "În luna iunie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară la valoarea de 60 puncte, fiind cu 6,6 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Scăderea s-a datorat ambelor componente ale sale. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 76,2 puncte, valoare în scădere cu 7,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 6,1 puncte, până la valoarea de 51,8 puncte. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/lei, este de remarcat că peste 70% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului, în următoarele 12 luni".

Conform specialiştilor citaţi, valorile mediane ale anticipaţiilor, atât pentru orizontul de 6 luni, cât şi pentru cel de 12 luni, au consemnat un curs de 4,6000.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2018/iulie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 2%, similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior.

"Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă la leu, atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, respectiv 95% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie", menţionează CFA.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care se doreşte să se cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA Romania şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

Indicatorul de Încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cand vorbesti de mediana spre a evalua cresterea/descresterea unei valori sau a unui indicator, ori esti prost, ori esti ticalos!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb