ÎN URMĂTOARELE SĂPTĂMÂNI, Orange ar putea prelua Bouygues

Adina Lateş
Companii / 23 februarie 2016

Negocierile purtate de Orange pentru preluarea diviziei de telecomunicaţii a conglomeratului francez Bouygues au fost complicate de unele părţi implicate, dar ar trebui finalizate în următoarele săptămâni, a afirmat adjunctul directorului general al Orange, Gervais Pellissier, potrivit Bloomberg Television.

"Nu vrem un acord care să fie doar în faza de proiect, nu este în interesul nimănui. În următoarele săptămâni ar trebui să finalizăm tranzacţia", a spus Gervais Pellissier, prezent la Congresul mondial al telefoniei mobile (MWC) de la Barcelona.

Conform unor informaţii publicate anterior în presă, Orange vrea să preia Bouygues Telecom pentru 10 miliarde de euro (11 miliarde de dolari) în numerar şi acţiuni. Bouygues Telecom ar urma să deţină o participaţie de 15% la noua entitate rezultată în urma fuziunii, în timp ce participaţia statului francez la Orange se va reduce de la 23% până la sub 20%. Dacă această operaţiune se va concretiza, numărul jucătorilor de pe piaţa franceză de telecomunicaţii se va reduce de la patru la trei, iar entitatea combinată ar avea o cotă de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile.

"O controversă între patru persoane este întotdeauna mai dificilă decât între două persoane. Vrem să ajungem la un acord care să fie acceptabil din punct de vedere social şi să fie acceptat de autorităţile de reglementare", a arătat Gervais Pellissier

Reuşita unui eventual acord depinde de obţinerea aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare a concurenţei din Franţa şi Bruxelles. Orange ar putea fi obligat să vândă active în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro şi, de asemenea, să se angajeze să limiteze consecinţele sociale pentru angajaţii Bouygues Telecom.

Verificarea efectuată de organismele de reglementare a concurenţei pentru încheierea unei posibile tranzacţii este esenţială deoarece Orange, care negociază achiziţionarea Bouygues Telecom cu suma de 10 miliarde de euro în numerar şi acţiuni, este primul operator de telecomunicaţii din Franţa.

Ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, declara recent că statul francez intenţionează să rămână un acţionar important la Orange şi va evalua proiectul fuziunii dintre Orange şi Bouygues Telecom în funcţie de criterii precum investiţiile, locurile de muncă şi protejarea consumatorilor, aminteşte Agerpres.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Compania este lider de piaţă în România, cu 10,205 milioane de clienţi şi venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb