ÎN URMĂTORII 3-5 ANI Metro vrea să tripleze numărul magazinelor "LaDoiPaşi"

P.B.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 1 octombrie 2015

Retailerul Metro vrea să crească de trei ori numărul magazinelor operate în franciză "LaDoiPaşi" , de la aproximativ 500 la 1.500 de unităţi, în următorii 3-5 ani, a declarat, ieri, Gilles Roudy, directorul general al Metro România.

Domnia sa a precizat că programul LaDoiPaşi va fi relansat în acest an şi va cuprinde toate aspectele de business, printre care brandingul, gama de produse şi noile echipamente. Noul concept a fost introdus în magazinul LaDoiPaşi din zona Ştefan cel Mare, Bucureşti, urmând să fie implementat la scară naţională.

Gilles Roudy a precizat: "Vom deschide 3-4 magazine în următoarele luni în Bucureşti, pentru că nu suntem foarte prezenţi aici. Ne vom concentra cu extinderea LaDoiPaşi în principalele oraşe din ţară, dar şi pe zona rurală.

Sortimentaţia magazinelor va fi diferită în funcţie de locaţia magazinelor. Soluţiile pentru Bucureşti vor fi altele decât cele pentru mediul rural".

Relansarea va fi urmată de un puternic program de dezvoltare, atât în zona urbană, cât şi în rural, cu scopul de a face Metro Cash&Carry România unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de retail pe segmentul magazinelor de proximitate, a subliniat şeful Metro România.

În plus, compania vizează o dublare a numărului de producători locali parteneri în programul "De-ale noastre", precum şi o creştere de trei ori a volumului vânzărilor actuale, Metro reuşind vânzări de peste 900 milioane euro în 2014.

Gilles Roudy a mai spus că îşi doreşte să ajute producătorii locali să îşi dezvolte afacerile cât mai mult prin intermediul reţelei Metro România.

Potrivit sursei citate, compania a colaborat anul trecut cu 100 de fermieri locali din nouă judeţe din ţară şi a vândut peste 1.200 de tone de alimente furnizate de aceştia.

Metro Cash&Carry România este parte integrantă a Metro Cash&Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie în Bucureşti. În prezent, reţeaua Metro România numără 31 de magazine în 24 de oraşe din ţară, printre care cinci în Bucureşti şi câte două unităţi în Braşov, Constanţa şi Timişoara.

Metro Cash&Carry este o divizie de vânzări a grupului german Metro, ale cărui vânzări au atins valoarea de 63 de miliarde de euro în anul financiar 2013 - 2014.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb