Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar urma să se pronunţe azi în dosarul "Poşta Română", în care fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, relatează sursele de presă.
În dosar mai sunt judecaţi Dan Mihai Toader, fost directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Andrei Marinescu, fost director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategica a CNPR, Emanoil Lepădatu, fost director economic executiv al CNPR, precum şi Ioan Folfa.