Inaugurarea Bursei de Cereale de la Corabia intră în linie dreaptă

VLAD PÎRVU
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 2 iunie 2014

Inaugurarea Bursei de Cereale de la Corabia intră în linie dreaptă

Inaugurarea Bursei de Cereale de la Corabia a intrat în linie dreaptă, după ce, săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Olt (CJ Olt) a aprobat înfiinţarea societăţii care se va ocupa de administrarea Bursei. Astfel, în şedinţa de joia trecută a CJ, a fost validat actul constitutiv al SC Bursa de Cereale SRL Corabia, companie la care vor participa în structura capitalului social Bursa Română de Mărfuri (50%), CJ Olt (25%) şi Consiliul Local Corabia (25%). Conform vicepreşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu, acest pas a fost penultimul în ceea ce priveşte proiectul Bursei de Cereale, utlima etapă constând în predarea amplasamentului şi efectuarea primelor tranzacţii cu cereale.

Proiectul are valoarea de 8 milioane de lei, 2,7 milioane provenind din accesarea de fonduri europene, 420.000 de lei de la Guvern, iar aproape 4,9 milioane de lei de la CJ Olt. Potrivit oficialilor şi reprezentanţilor CJ, la Bursa de Cereale de la Corabia vor fi tranzacţionate numai mărfuri de calitate superioară, în acest sens fiind construit şi un laborator pentru verificarea calităţii cerealelor. În prima fază, la Bursa de Cereale vor lucra cinci persoane, urmând ca, în decurs de doi ani de zile, numărul angajaţilor să ajungă la 13.

Chiar dacă, la prima vedere, proiectul pare a avea implicaţii importante la nivel naţional, trebuie menţionat faptul că programul derulat în micuţul oraş-port al judeţului Olt va fi unul local.

Aşadar, în pofida faptului că latura comerţului cu cereale va cunoaşte o deosebită dezvoltare, în special în zona de sud a ţării noastre, efectele acestei burse la o scară mai mare, de nivel european, sunt aproape nule. Specialiştii sunt de părere că principalul beneficiar de pe urma înfiinţării Bursei de cereale va fi chiar oraşul Corabia, care s-a confruntat în ultima perioadă cu serioase probleme, precum sărăcirea populaţiei sau procentul foarte mare al şomajului. În acest sens, locuitorii oraşului Corabia privesc investiţia de aproape două milioane de euro ca pe o importantă gură de oxigen pentru întreaga regiune.

Aceasta este a patra încercare de înfiinţare a unei burse a cerealelor de la noi din ţară, după ce autorităţile au eşuat în cazul unor proiecte asemănătoare în oraşe mult mai importante precum Brăila, Constanţa sau Galaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Interesant cum cauta cu disperare oamenii politici ( spagari prin nastere ) , metode de sifonat bani . Nu conteaza ca trebuie sau nu , ca mai intai sa ai infrastructura relationala ( aici, marii traderi deja au facut cartile si greu sa-i mai convingi sa vina ei la tara ca sa manance seminte ) si multe altele . Conteaza sa aiba o investitie de unde mulge comisioane ca atatea altele ( centre de afaceri , zice-se ) .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb