ÎNCĂ 30 DE ZILE PENTRU BOGDAN OLTEANU Fostul viceguvernator al BNR a rămas în arest preventiv

A.R.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 23 august 2016

Fostul viceguvernator al BNR a rămas în arest preventiv

Avocatul Durgheru: "(n.r. Olteanu) este într-o stare de bulversare emoţională"

Surse: "Tăriceanu va fi chemat la audieri în calitate de martor"

Fostul viceguverantor al Băncii Naţionale a României (BNR) Bogdan Olteanu a rămas închis, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis prelungirea perioadei de arest preventiv cu încă 30 de zile. Decizia nu este definitivă, însă este executorie şi a fost contestată de Constantin Durgheru, avocatul lui Bogdan Olteanu.

Domnul Durgheru a precizat: "S-a dispus prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile. Am formulat contestaţie. Urmează să vedem motivele care au stat la baza acestei decizii. După ce vom vedea încheierea motivată, vom formula contestaţia în scris".

Avocatul a mai precizat, citat de Mediafax, că fostul viceguvernator al Băncii Centrale "se simte foarte stresat de faptul că nu îşi poate exercita dreptul la apărare în stare de libertate": "Fiind în arest preventiv, este cât se poate de evident că nu se poate deplasa, nu poate procura şi produce acte. Situaţia lui este evidentă.

Este într-o stare de bulversare emoţională. Starea de arest preventiv nu îi poate da un confort psihic sau emoţional, dar e una confortul şi alta dreptul la apărare. Nu a avut nimic de obiectat asupra condiţiilor din detenţie, deşi nu sunt cele mai bune".

Apărătorul a precizat, în instanţă, că va depune o notă de probe la DNA şi că va cere atât înscrisuri, cât şi audieri de martori şi confruntări. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar fi trebuit să judece, vineri, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de prelungire a arestului preventiv pentru Bogdan Olteanu. Avocatul acestuia a cerut însă amânarea cauzei pentru luni, iar instanţa supremă a încuviinţat-o.

Fostul viceguvernator al BNR este acuzat de DNA că, în 2008, când avea calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu ca să intervină la Călin Popescu Tăriceanu, premierul din vremea respectivă, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 12 august, arestarea preventivă a fostului viceguvernator BNR pentru o perioadă de 16 zile. Olteanu a fost, iniţial, plasat în arest la domiciliu, timp de 14 zile.

Bogdan Olteanu a declarat, atunci, că este nevinovat: "Toate zilele până la finalizarea acestui dosar vor fi apăsătoare şi grele şi aştept ca acest dosar să se finalizeze. Eu îmi pledez nevinovăţia şi voi aduce argumente în favoarea nevinovăţiei pentru toate întrebările care îmi vor fi puse".

Avocatul lui Bogdan Olteanu a cerut procurorilor să-l cheme la audieri, în calitate de martor, pe Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului. Conform unor surse de judiciare, citate de presă, procurorii au aprobat această solicitare, urmând ca Tăriceanu să fie audiat în acest dosar.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Cand a luat milionul de euro nu a fost bulversat?

    Nu i-a tremurat barba? 

    1. Revin cu intrebarea :nu intreaba nici un jurnalist deontolog de ce spune avocatul :olteanu (co o mic)e bulversat ca nu poate "produce"documente ca e nevinovat ?Pe romaneste sa confectioneze minciuni ?

      Ce?!

      Nu mai incerca sa fii spiritual, ca nu-ti iese. Pune naibii intrebarea, atat cat poti de clar, ca nu se intelege nimic din ce spui. 

      Eu am inteles. Ce inseamna ca olteanu nu poate produce acte pt ca nu e liber? Exprimarea suna ca si cum ar avea de scos acte din maneca, in mod dubios.de altfel, intreagul mod de a comunica al avocatului lui olteanu aduce cu cel al unui angajat la un spa. Nu ne pasa de starea emotionala a lui olteanu nici cat negru sub unghie, ci sa i se confiste spaga si sa spuna cat a ciripit din secretele bine pazite ale bnr ului. Milioane de euro spaga de la vantu pt numirea unui fantezist guvernatorul deltei pur si simplu nu se leaga...

      Este o balmajeala aiurita.

      Olteanu nu trebuie sa produca nici un act, dovezile trebuie sa le aduca acuzarea. Olteanu trebuie, doar, sa raspunda intrebarilor sau/si acuzatiilor. Pentru asta, nu este necesar sa fie in libertate, din contra. 

    Normal ca e bulversat! Nu intelege cum si-au permis astia sa-l prinda si sa-l priponeasca pentru un amarat de milion de hrebenciuci. Mai ales ca el ( daca ar fi sa-l citez pe tariceanu) ar avea alte treburi mult mai importante la bnr in loc sa stea la tarus si cu riscul sa i se ia averea.

    Ii dau un sfat care sigur il va ajuta: sa fie sincer si sa spuna procurorilor si cu cine a impartit banii si cu ce scop l-a angajat SOV la BNR. Ar fi prima data cand ar fi si el de folos tarii asteia de la care a muls atata banet.

    1. Da....de acord.....eu cred 100 %...ca Tariceanu stie..,ramane de vazut ce va declara ca martor

      Mita a fost evident pentru postul de viceguvernator al BNR. DNA are nevoie de un denunța împotriva lui Tăriceanu pentru a elibera spectrul politic pentru dictatorul detronat.

      2 milioane de euro mită pentru postul de guvernator al Deltei Dunării e o poveste marca DNA, pentru copii cu deficiențe mintale. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb