Încălzirea globală a crescut de patru ori numărul dezastrelor climatice faţă de anii '70, au declarat responsabili din domeniul umanitar, citaţi de AFP, avertizând totodată cu privire la riscul de foamete şi de exod.
"În anii '70 ne-am confruntat în fiecare an cu 80-100 de şocuri şi pericole severe legate de schimbările climatice", comparativ cu circa 400 anul trecut, adică "de patru ori mai mult", a subliniat Elhadj As Sy, secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, într-o discuţie cu AFP.
Vorbind pe marginea unei conferinţe desfăşurate la Geneva despre impactul umanitar al încălzirii globale, alţi responsabili din domeniu au avertizat, la rândul lor, cu privire la riscurile de dispariţie a populaţiei şi de foamete, în cazul în care creşterea temperaturilor nu va putea fi oprită.
Potrivit lui Gernot Laganda, responsabil pentru dezastrele legate de climă în cadrul Programului Alimentar Mondial (PAM), dacă planeta se va încălzi cu 2 grade Celsius, 189 de milioane de persoane se vor confrunta cu insecuritatea alimentară, iar "dacă creşterea va fi de 4 grade Celsius, numărul acestora va depăşi un 1 miliard".
1. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 14.10.2018, 16:18)
....E trista situatia...Dezastrele sunt vizibile...Nu stiu cum se pot stapani aceste fenomene...Din cate se vede se merge doar pe afirmatii de genul .. Daca temperatura o sa creasca cu...x grade..care sunt dezastrele. Pe cand putem afirma si ca daca facem (obligatoriu) acestea.....situatiile dezastrelor se vor diminua ...Foarte sporadic se mai aud intentii...etc..dar nimic concret pentru planeta.