Incendiul de la fabrica din Orăştie, nestins încă

M.I.
Miscellanea / 13 septembrie 2017

Incendiul de la fabrica din Orăştie (Sursa foto: captură Youtube)

Incendiul de la fabrica din Orăştie (Sursa foto: captură Youtube)

Incendiul care a cuprins o fabrică de uleiuri esenţiale din Orăştie, unde aproape 400 de oameni au fost evacuaţi din cauza fumului puternic şi şi-au petrecut noaptea la Sala de sport sau la rude, nu a fost stins, la mai bine de 12 ore de la izbucnire, însă a fost mult diminuat în intensitate, după ce zeci de pompieri au intervenit cu 15 autospeciale pe tot parcursul nopţii.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, azi dimineaţă, că la acest moment s-a început stingerea ultimelor focare, după ce pe toată durata nopţii pompierii au intervenit cu 15 maşini, transmite News.ro.

Arafat a spus: "Sperăm lichidarea incendiului în câteva ore. Rămâne pe parcurs lichidarea efectelor. Prefectul este acolo şi ţine legătura cu reprezentanţii de la Mediu pentru lichidarea consecinţelor situaţiei".

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri dimineaţă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, efectivele sporite de pompieri din judeţul Hunedoara şi echipajele sosite în sprijin din judeţele Alba, Gorj şi Sibiu, însumând peste 40 de pompieri, au intervinut pe timpul nopţii cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 12 autospeciale de stingere.

ISU Hunedoara precizează: "După 12 ore de acţiune pompierii au reuşit să reducă suprafaţa de ardere de la 5.000 metri pătraţi la aproximativ 100 mp. Eforturile susţinute ale pompierilor au dus la reducerea ariei afectate de incendiu şi stoparea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială. De asemenea, volumul cantităţii de fum evacuat în atmosferă a fost mult diminuat. În cursul zilei, comisia de cercetare a cauzei de incendiu se va deplasa la locul dezvoltării acestuia şi va strânge probe pentru determinarea condiţiilor care au generat această ardere. În perioada următoare se va face o evaluare a impactului pe care incendiul l-a avut asupra factorilor de mediu urmând a se lua măsuri în consecinţă".

Totodată, pe timpul nopţii efective de jandarmi s-au aflat în zona locuinţelor din care a fost evacuată populaţia, precum şi în zona Sălii de sport din Orăştie, unde au fost cazate o parte din persoanele evacuate.

Sursa citată mai arată: "Comitetul local al municipiul Orăştie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum şi din 25 de locuinţe situate pe străzile Nicolae Titulescu şi Câmpul Nou, din apropiere de locul producerii incendiului. Majoritatea oamenilor au preferat să meargă la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la Sala de sport din municipiul Orăştie".

Agenţia pentru Protecţia Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calităţii aerului. Operaţiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână şi după lichidarea incendiului, mai spun autorităţile.

De asemenea, Primăria Orăştie a anunţat, miercuri dimineaţă, că în urma consultărilor purtate în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă cu toţi factorii decidenţi s-a hotărât ca astăzi cursurile unităţilor de învăţământ preşcolare, primare, gimnaziale şi liceale din Orăştie să se desfăşoare normal.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 17.00 la fabrica Terpena din Orăştie şi a cuprins o hală cu patru niveluri în care se prelucrează vopseluri şi unde erau depozitate uleiuri minerale şi alte produse chimice, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 5.000 de metri pătraţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb