Un avion al companiei Southwest Airlines care zbura de la New York către Dallas a trebuit să aterizeze de urgenţă la Philadelphia marţi dimineaţă după ce unul dintre motoare s-a defectat, iar bucăţi din el au lovit geamul avionului, conform unui pasager, scrie CNN.
"Am plecat de la aeroportul LaGuardia către Dallas şi ne aflam la vest de Philadelphia când am pierdut motorul din partea stângă şi atunci ne-am îndreptat spre Philadelphia", a declarat pasagerul zborului 1380, acesta adăugând: "Bucăţi ale motorului au lovit geamul avionului şi au rănit un pasager. Nu am alte detalii în această privinţă. Mai multe persoane cu pregătire medicală s-au ocupat de pasagerul rănit".
Site-ul de monitorizare a zborurilor, Flightaware, a confirmat că avionul Boeing 737 şi-a modificat traiectoria când se afla deasupra statului Pennsylvania şi s-a îndreptat spre Philadelphia.
Conform informaţiilor CNN, un pasager a fost transportat la spital.
La scurt timp după incident, compania Southwest a emis un comunicat în care precizează că este la curent cu faptul că zborul a fost redirecţionat către Philadelphia. "Adunăm mai multe informaţii", se arată în comunicat.
Videoclipuri de la faţa locului arată avionul înconjurat de echipaje de urgenţă.
Aeroportul din Philadelphia a anunţat că avionul a aterizat în siguranţă şi că persoanele care folosesc aeroportul se pot aştepta la întârzieri.