Încredere

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 13 iulie 2015

Cristian Pîrvulescu

După ce rezultatul referendumului din Grecia s-a mai estompat, cu un cuvânt ce revine obsesiv atunci când vine vorba de negocierile Eurogrupului cu Atena votul cetăţenilor este redus la zero: acest cuvânt magic este încredere. Mai întâi s-a pus problema credibilităţii programului pe care îl propune guvernul grec, dar odată ce acesta a venit, joi seară, nu programul de "reforme", ci chiar guvernul grec a devenit problema. "Este o mare problemă de încredere", spunea Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez de finanţe şi preşedintele Eurogrupului. Dar liderul necontestat al taberei care foloseşte leitmotivul neîncrederii în Grecia este Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe german. Sigur, folosirea neîncrederii ţine şi de strategia politică a negocierii fiind un răspuns dat liniei strategice a taberei al cărui lider este Franţa şi care a pledat pentru acordarea încrederii noului plan de reforme grec. Tabăra neîncrezătorilor se ţine însă tare, căci, vorba unui proverb italian "încrederea e bună, dar neîncrederea e şi mai bună" (fidarsi e buono, ma non e fidarsi meglio). Presiunea germană apusă asupra Eurogrupului, şi prin aceasta asupra Uniunii, a ajuns până într-acolo încât s-a pus tactic în circulaţie un aşa zis document de lucru german care propune un scenariu de Grexit pe cinci ani. Şi, ca situaţia să devină şi mai tensionată, sâmbătă, când negocierile aveau deja loc partidul eurosceptic al Adevăraţilor finlandezi, care face parte din noua coaliţie guvernamentală de la Helsinki a cerut ca Finlanda să se opună categoric unui nou plan al zonei euro de ajutorare a Greciei şi să sprijine ideea unui Grexit, ameninţând cu intrarea în opoziţie.

Reiterarea obsesivă a "încrederii" în orice declaraţie privind Grecia este proba cea mai elocventă că principala problemă nu este una economică, ci politică. De altfel, creditorii, ale căror interese economice sunt deasupra oricărei bănuieli, s-au arătat mai degrabă satisfăcuţi de noul planul de reforme trimis la Bruxelles de guvernul Tsipras. Nu şi tabăra neîncrederii, care pare să urmărească nu doar izolarea europeană a Greciei, ci prăbuşirea guvernului stângii radicale de la Atena chiar cu riscul Grexit-ului. Şi aceasta pentru că propagarea unor astfel de idei ar putea cuprinde şi alte societăţi europene, în primul rând Spania. În Germania, unde comunicarea politică bazată pe exacerbarea stereotipurilor antigreceşti a impus etosul public, nu doar conservatorii (care nu mai păstrează din creştin democraţie decât numele), ci şi social-democraţii sunt îngrijoraţi de contagiunea ideilor stângii radicale. Însă nu este vorba doar de îngrijorare aici, ci şi de cecitate. Încercarea de a impune o linie politică, în care au fost atrase şi instituţiile europene, pune în discuţie întreaga construcţie europeană. Iar antieuropenii convinşi, de la Marine le Pen la Nigel Farage încearcă să profite de context.

Tocmai pentru că nu există niciun argument economic viabil, în editorialul său din The Time, din 9 iulie, If Greece continues with austerity, it would be depression without end (dacă Grecia continuă cu austeritatea va fi o depresiune fără sfârşit), Joseph Stiglitz reacţionează critic: "Pe măsură ce saga Greciei continuă, mulţi încep să se minuneze de îndrăzneala Germaniei. A primit una dintre cele mai mari reduceri a datoriilor din istorie şi un ajutor necondiţionat din partea Statelor Unite, prin Planul Marshall. Şi, cu toate acestea, Germania refuză să discute despre reducerea datoriilor." Căci, dacă a existat un motiv economic al referendumului grec de pe 5 iulie, dincolo de motivele politice care pot fi oricând contestate, acesta a fost (re)punerea problemei reducerii datoriei pe agenda negocierilor cu creditorii şi instituţiile europene şi internaţionale. Până şi FMI, în raportul publicat săptămâna trecută (şi pe care, se pare, anumite state europene au încercat să-l întârzie) este de acord că fără o restructurare a datoriei Grecia nu poate supravieţui în zona euro. Din aceste motive, şi din multe altele, în actualele negocieri nu e vorba nici de încredere, nici despre comportamentul economic şi administrativ al Greciei, ci despre o viziune politică privind Europa şi democraţia. Pentru că, dincolo de stereotipurile antigreceşti, Grecia deja a făcut eforturi pe care majoritatea statelor europene, poate cu excepţia României şi Estoniei, nu le-au făcut încă. Dar, dacă va fi obligată să rămână doar cu austeritatea, fără politici de acompaniere a sectoarelor economice viabile şi fără protecţie socială, Grecia va fi obligată - oricare va fi guvernul de la Atena -să iasă nu doar din zona euro, ci şi din UE.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Cine va mai asculta GARGARA, tovarase Parvulescu ? Dupa ce ati lins coccisul lui CACARAU DE LA ISACCEA, ca si tovarasa zoe petre, dupa ce ai HAHAIT 10 ani JOS BASESCU cine iti mai citeste ELUCUBRATIILE ???!!??? Toti uselistii nu meritati decat SLAM DUNK-uri in CEREBELURILE VOASTRE DE PAPAGALI ,cu doctrine stanga -dreapta si alte TAMPENII ! Voi traiti pa alta lume, ba prostilor, DIASPORA a dat semnalul trezirii. tinerii basarabeni, inca naivi, cer UNIREA si voi continuati gargara ! Peniiiibil ! :((((

    1. Postacule de 50 de bani ce esti. S-au facut reportaje despre tine. Iar pe mine ma doare in cot de diaspora si de prostii de basarabeni.

    punct

    1. Joe suis Cristi C. Acolo este un comentariu in plus. Se va sterge comentariul 1.1 si comentariul 2.1. Articolul este slab dar nu trebuie sa se comenteze.

      Trollule care minți cu numele meu, nu ne-ai spus tu "pa si pussy"? Desparțirea de tine a fost atât de scurtă?

      ...de la pescuit

      si pe cine vad? 

      pe dezechilibratul de cristi care a ajuns nu doar sa isi citeasca trolii 

      dar sa ii si citeze 

      daca asta nu este obsesie

      pe asta il apuca batzaitul daca se spune ceva despre el si te tavaleste pe jos daca nu este bagat in seama 

      Noi doi începem să ne înțelegem. Esti la prima confirmare din viața ta de personaj virtual când spui "sa isi citeasca trolii dar sa ii si citeze". Te citez, iată ... deci trollii există, lucru pe care îl negai în trecut.

      Copilul meu Cristi, rezulta din ce scrii ca si tu il trolezi pe Gheorghe. Dezlipeste-te de obsesia ta numita Gheorghe si intoarce-te in bucatarie, ca ti-am facut chitelutze cu praz și mancare de bame

      sunteti cu totii niste oameni foarte onorabili.

      Eu nu.

      Depinde cum privim chestiunea. Eurogrupul nu mai este ce-a fost. Guvernul grec, la randul sau, a facut greseli. Urmeaza evident falimentul. Dar daca nu se scot bani de undeva atunci si altii vor simti efectele care insa nu vor fi foarte grave pentru ca alta este situatia acum. In orice caz toate asteptarile nu s-au indeplinit datorita guvernullui grec.

      Tu delirezi, Pribeagule? Ce treaba are Eurogrupul? Ma plictisesti.

      Mesajul nu îmi aparține. Dar altcineva se distrează.

      Dar eu îmi retrag spusele. Imi retrag spusele, TOATA lumea este onorabila.

      Lasa lumea in pace.

      Gata. Dragii mei trolli pe care i-am platit in campanie. Ordinul este de a inceta aceste jocuri. Tara are nevoie de o atitudine serioasa. Iar la baza democratiei sta dialogul real. Mincinosii care fura numele altora ar fi bine sa mearga pas cu pas pe calea civilizarii nemtesti.

    "nu e vorba nici de încredere, nici despre comportamentul economic şi administrativ al Greciei, ci despre o viziune politică privind Europa şi democraţia."

    Dezbaterea furtunoasa, acerba, pregateste UE pentru marele salt. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb