Încrederea în zona euro s-a îmbunătăţit în luna august, pe fondul unor date din care rezultă redresarea economică a unor state din regiune, potrivit unei analize Sentix. Grupul de cercetare anunţă că indicele Sentix care măsoară încrederea investitorilor în zona euro a urcat la -4,9 puncte în august, de la -12,6 în iulie. Analiştii anticipau un indice Sentix de -10 puncte pentru luna aceasta.
"Slăbiciunea constatată în primăvară la indicatorii anticipativi din zona euro este istorie acum. Îmbunătăţirea dinamică a indicelui economic pentru zona euro arată că bătrânul continent îşi revine", conform Sentix.