Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, se află în urcare cu 0,79%, fiind cotat la 8.173,17 puncte.
Indicele BETPlus înregistrează o apreciere de 0,74%, ajungând la 1.225,35 puncte.
De asemenea, indicele BET Total Return creşte cu 0,78%, ajungând la 10.991,12 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate douăsprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR este calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", se depreciază cu 0,14%, atingând valoarea de 40.894,42 puncte.
Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) scad cu 0,22%, la ora transmiterii acestei ştiri la valoarea de 0,8900 lei/acţiune.
Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) se află în urcare cu 0,89%, la 33,90 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" înregistrează o depreciere de 0,84%, la 8,88 dolari.
Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) se apreciază cu 2,43%, la 11,8200 lei/titlu, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor cresc cu 1,22%, la 12,45 dolari.