Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, se află în urcare cu 0,07%, fiind cotat la 8.255,63 puncte.
Indicele BETPlus înregistrează o apreciere de 0,04%, ajungând la 1.236,86 puncte.
De asemenea, indicele BET Total Return creşte cu 0,06%, ajungând la 11.486,10 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate douăsprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR este calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", se apreciază cu 0,29%, atingând valoarea de 37.392,00 puncte.
Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) cresc, la ora transmiterii acestei ştiri cu 0,42% la valoarea de 0,9640 lei/acţiune.
Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) se află în urcare cu 0,14%, la 36,9000 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" înregistrează o apreciere de 0,83%, la 9,12 dolari.
Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) se apreciază cu 3,01%, la 10,2800 lei/titlu, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor stagnează la valoarea de 10,20 dolari.