Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se depreciază cu 0,13%, fiind cotat la 7.551,61 puncte.
Indicele BETPlus scade cu 0,11%, la 1.109,93 puncte.
Indicele BET Total Return se depreciază cu 0,13%, la 8.603,25 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se depreciază cu 0,53%, atingând valoarea de 31.432,11 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) scădeau uşor, cu 0,06%, la valoarea de 0,8095 lei per acţiune.
Titlurile Romgaz (simbol SNG) urcau cu 0,15%, la 34,45 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz a închis ieri în stagnare la 8,35 dolari.
Pe BVB, acţiunile Electrica (simbol EL) scădeau cu 0,39%, la 12,7 lei/titlu iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor a închis şedinţa de ieri în scădere cu 0,4%, la 12,55 dolari.