Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se depreciază cu 0,33%, fiind cotat la 6.316,61 puncte.
Indicele BETPlus scade cu 0,32%, la 938,02 puncte.
Indicele BET Total Return se depreciază cu 0,33%, la 7.194,57 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se depreciază cu 0,54%, atingând valoarea de 26.724,77 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) stagnau la valoarea de 0,74 lei per acţiune.
Titlurile Romgaz (simbol SNG) coborau uşor, cu 0,20%, la 25,45 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz era în creştere cu 1,15%, la 6,17 dolari.
Pe BVB, acţiunile Electrica (simbol EL) scădeau cu 0,85%, la 11,7 lei/titlu iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor creştea cu 0,44%, la 11,50 dolari.