Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în urcare şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se apreciază cu 0,35%, fiind cotat la 6.661,73 puncte.
Indicele BETPlus creşte cu 0,33 %, la 985,95 puncte.
Indicele BET Total Return sporeşte cu 0,35%, la 7.587,66 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, creşte cu 0,06%, atingând valoarea de 28.069,23 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) urcau cu 0,40% la valoarea de 0,755 lei per acţiune.
Titlurile Romgaz (simbol SNG) urcau uşor, cu 0,19%, la 26,8 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz era în scădere cu 0,39%, la 6,48 dolari.
Pe BVB, acţiunile Electrica (simbol EL) sporeau cu 0.16%, la 12,38 lei/titlu iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor scădea cu 1,02%, la 12,08 dolari.