INDICII BVB AU ÎNCHIS ÎN CREŞTERE, PE O LICHIDITATE DE 15 MILIOANE EURO DIGI a înregistrat, în primele trei luni, un profit net de 15,8 milioane de euro

A.C.
Piaţa de Capital / 30 mai 2017

DIGI a înregistrat, în primele trei luni, un profit net de 15,8 milioane de euro

DIGI a încheiat primul trimestru din 2017 cu venituri de 226,7 milioane euro, profit net de 15,8 milioane euro şi EBITDA ajustată de 65,1 milioane de euro, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Reprezentanţii societăţii emitente transmit că la sfârşitul lunii martie 2016, compania înregistra un profit net de 13 milioane de euro şi venituri totale de 199,8 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, veniturile din România ale companiei pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2017 au fost de 164,9 milioane euro, prin comparaţie cu 144,6 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2016, o creştere de 14,0%.

Şapte dintre indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.

Indicele BET, al celor mai lichide douăsprezece acţiuni, a urcat cu 0,17%, la 8.688,50 puncte, iar indicele BETPlus a ajuns la 1.284,96 puncte, după un avans de 0,14%.

Indicele BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, s-a apreciat cu 0,16%, la 11.003,80 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", a scăzut cu 0,11%, fiind cotat la 33.108,52 puncte.

Lichiditatea şedinţei a fost de 68,4 milioane de lei (15 milioane euro), puţin mai mare decât cea de ieri (8 milioane euro).

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au coborât cu 0,54%, încheind ziua la preţul de 0,913 lei/unitate.

Titlurile "Romgaz" (SNG) au coborât cu 0,29%, la 33,85 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" s-au depreciat cu 1,10%, la 8,12 dolari/unitate.

Acţiunile "Electrica" (simbol EL) au închis şedinţa în apreciere cu 0,14%, la nivelul unitar de 14,6 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor a urcat cu 3,62% la 14,3 dolari/unitate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se pare ca DIGI nu va reusi sa se mai miste in sus de-aici, daca nici la anuntarea profitului n-a facut-o! Am sentimentul ca trendul va fi negativ pe aceasta actiune muuul timp de acum inainte.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb