Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în coborâre şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a depreciat cu 1,4% la 6.906,01 puncte, iar indicele BETPlus a scăzut tot cu 1,4%, la 1.020,17 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a coborât cu 1,4%, la 7.865,97 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,89%, fiind cotat la 30.007,31 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au scăzut cu 1,23%, la preţul de 0,8 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 1,84%, la 26,7 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz stagna la 6,43 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au închis şedinţa în depreciere cu 1,64%, la nivelul unitar de 12 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor scădea cu 3,75%, la 11,55 dolari/unitate.