Inflaţia din zona euro rămâne în teritoriu negativ

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 1 iunie 2016

Rata anuală a inflaţiei din zona euro s-a menţinut în teritoriu negativ în mai, pentru a doua lună consecutiv, conform estimării preliminare publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cifrele oficiale arată că preţurile de consum din uniunea monetară au scăzut cu 0,1% în mai, în ritm anual, după un declin de 0,2% în aprilie.

Scăderea a fost generată de declinul cu 8,1% al preţurilor energiei, care a urmat unei reduceri de 8,7% în aprilie. Tot în mai, preţurile alimentelor, alcoolului şi ţigărilor au înregistrat un avans de 0,8%, după o creştere zero în aprilie, iar preţurile serviciilor s-au majorat cu 1%, comparativ cu un avans de 0,9% în aprilie.

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus estimările privind rata inflaţiei din zona euro, în 2016 şi 2017, în condiţiile în care preţul scăzut al energiei va influenţa preţurile altor bunuri şi servicii. Conform BCE, inflaţia din zona euro va fi de numai 0,1% anul acesta, faţă de 1%, cât estima anterior, iar în 2017 va ajunge la 1,3%, comparativ cu 1,6%, cât a fost estimarea precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb