Innova Capital investeşte în Grupul EnergoBit

F. A.
Companii / 27 noiembrie 2012

Innova Capital (Innova), unul dintre cele mai importante fonduri de investiţii din Europa Centrală, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), investesc în Grupul EnergoBit, lider în sectorul serviciilor de inginerie electrică din ţara noastră, potrivit unui comunicat de presă.

Cu o participaţie de aproximativ 52,8%, Innova Capital va deveni acţionarul majoritar al EnergoBit. Tranzacţia urmează să fie finalizată în primul trimestru al anului viitor, după obţinerea aprobărilor oficiale şi îndeplinirea unor condiţii prealabile. Părţile au convenit să nu facă publice detaliile tranzacţiei.

Prin investiţia în Grupul EnergoBit, Innova Capital îşi asigură intrarea pe o piaţă extrem de atractivă, preconizând investiţii substanţiale în România şi în întreaga regiune central şi est europeană în anii următori.

Andrzej Bartos, Managing Partner, Innova Capital, a declarat: "Suntem încântaţi că am devenit acţionar majoritar al Grupului EnergoBit, lider în sectorul serviciilor de inginerie electrică. Sub conducerea celor trei fondatori, compania a devenit unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa locală în acest domeniu şi ne propunem să continuăm această expansiune în anii următori. România are nevoie de investiţii substanţiale în sectorul energetic, având în vedere necesitatea modernizării reţelelor de transport şi distribuţie a energiei precum şi creşterea producţiei de energie regenerabilă. Energia este unul din sectoarele de bază ale strategiei de investiţii a fondului Innova, prin urmare vom susţine conducerea actuală a Grupului EnergoBit astfel încât să îşi poată dezvolta activitatea în continuare, în parteneriat cu fondatorii şi cu BERD".

"Mă bucur să anunţ că grupul EnergoBit a atras noi investitori, Innova Capital şi BERD, intrând astfel într-o nouă etapă de dezvoltare, mult mai puternică decât până acum. Datorită excepţionalei reputaţii şi experienţe a noilor acţionari, grupul va putea valorifica noi oportunităţi şi îşi va putea continua extinderea. Pentru noi este important ca noii parteneri să gândească la fel şi să aibă o experienţă solidă în sectorul energetic din regiunea ECE. Împreună suntem mai puternici. Vom continua să construim succesul Grupului EnergoBit cu o echipă unită", a precizat Pal Peter, unul dintre fondatorii Grupului EnergoBit.

Grupul EnergoBit este specializat în proiecte la cheie pentru reţele electrice de joasă, medie şi înaltă tensiune şi staţii electrice de transformare; furnizarea de servicii de inginerie electrică, inclusiv implementarea sistemelor de protecţii numerice complexe şi SCADA; producţia de echipamente electrice, inclusiv posturi de transformare şi celule de medie tensiune; servicii de întreţinere a reţelelor electrice şi servicii de construcţii specializate.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb