INS A DEFINITIVAT DATELE: PIB a crescut cu 2,3% în 2011

F.A.
Macroeconomie / 31 octombrie 2013

PIB a crescut cu 2,3% în 2011

Produsul intern brut (PIB) în anul 2011 (date definitive) a crescut, în termeni reali, cu 2,3%, la 557.348,2 milioane lei preţuri curente, faţă de anul 2010, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis redacţiei.

Comparativ cu varianta semidefinitivă, produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2011 s-a majorat cu 0,1%, se mai arată în documentul citat.

Potrivit acestuia, construcţiile reprezintă unul dintre domeniile care au consemnat, în 2011, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări. Astfel, construcţiile au scăzut la -1,7%, de la -0,6%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -12,3 puncte procentuale (de la 93,6% la 81,3%), se explică în comunicat.

Pe de altă parte, comerţul cu amănuntul şi ridicata, repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, au ajuns de la -0,3% la +0,2% (date definitive), ca urmare a modificării volumului de activitate cu +3,9 puncte procentuale (de la 97,9% la 101,8%).

De asemenea, exportul net de bunuri şi servicii a ajuns de la -0,5% la -0,2%, se mai arată în comunicat. Evoluţia a fost influenţată de creşterea cu 0,5 puncte procentuale a contribuţiei exportului de bunuri şi servicii corelată cu o creştere de numai 0,2 puncte procentuale a importului de bunuri şi servicii.

Totodată, "în anul 2011, modificări ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, a înregistrat formarea brută de capital fix, de la +1,8% la +1,9%, ca urmare a modificării volumului său cu +0,4 puncte procentuale (de la 107,3% la 107,7%)", se mai arată în comunicatul INS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb