INS: ANUL TRECUT, Au fost terminate cu aproape o mie de locuinţe mai puţine decât în 2013

Valentin Busuioc
Companii #Imobiliare / 6 martie 2015

Au fost terminate cu aproape o mie de locuinţe mai puţine decât în 2013

În 2014, au fost finalizate 42.589 locuinţe, cu 998 mai puţine decât în anul anterior, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat trimis redacţiei.

În trimestrul al patrulea al anului trecut, au fost date în folosinţă 14.034 locuinţe, în scădere cu 2960 locuinţe, faţă de T4 2013.

Pe medii de rezidenţă, în ultima pătrime din 2014, faţă de perioada similară din 2013, numărul locuinţelor construite în mediul rural a crescut cu 51,9%.

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în T4 2013-T4 2014, a scăzut numărul locuinţelor realizate din fondurile private cu 1.539 de unităţi, iar cel al locuinţelor realizate din fondurile publice a scăzut cu 1.421 de unităţi.

Distribuţia în profil regional subliniază o diminuare a numărului locuinţelor terminate, per total, cu 2.960 de unităţi, scădere reflectată în regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-2.210 locuinţe), Sud-Est (-924), Nord-Est (-426), Sud-Muntenia (-202) şi Sud-Vest Oltenia (-129). Pe de altă parte, creşteri au fost consemnate în regiunile de dezvoltare: Centru (+653), Nord - Vest (+261) şi Vest (+17).

Pe medii de rezidenţă, analiza construcţiei de locuinţe noi, în anul 2014 faţă de anul 2013, pune în evidenţă creşterea ponderii în mediul urban (50,3%) şi scăderea în mediul rural (49,7%), se mai arată în comunicatul INS.

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în 2013-2014, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private cu 119 unităţi, iar cel al locuinţelor realizate din fonduri publice a scăzut cu 1.117.

Distribuţia în profil regional indică un declin al numărului locuinţelor terminate în regiunile: Sud-Est (-1.275 locuinţe), Nord-Est (-945), Sud-Muntenia (-630), Sud-Vest Oltenia (-306), Vest (-62) şi Bucureşti-Ilfov (-6). În schimb, avansuri au fost raportate în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+1.589) şi Centru (+637), conchide INS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb