Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au fost, anul trecut, de aproximativ 17,6 miliarde lei, reprezentând 3% din PIB comparativ cu 3,2%, în anul 2011, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Conform sursei citate, cheltuielile la nivel naţional includ: investiţiile, cheltuielile curente interne (cheltuielile curente efectuate prin activităţi proprii de protecţia mediului) şi alte cheltuieli ale administraţiei publice (subvenţii acordate, transferuri), nefiind cuprinse cheltuielile curente externe (reprezentând în principal cheltuielile pentru cumpărarea de servicii de protecţia mediului de la terţi).
La nivel national, ponderea investiţiilor producătorilor nespecializaţi a reprezentat 57,2%, în totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, urmată de cea a administratiei publice (30,7 %) şi a producătorilor specializaţi (12,1 %).
În industria prelucrătoare s-au realizat 47,6% din cheltuielile pentru protecţia mediului a producătorilor nespecializaţi, în timp ce sectorul "captarea, tratarea şi distribuţia apei" a absorbit 21,0%, iar sectorul "producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă", 18,6 %, potrivit sursei citate.
Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat pentru managementul deşeurilor (57,4% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului), urmate de cheltuielile pentru protectia apei (18,5%) şi de cheltuielile pentru alte domenii de mediu (14,3%), menţionează INS.