Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut în ianuarie cu 6,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 1.674, din care 64% au fost pentru zona rurală, potrivit datelor INS publicate azi.
"Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+47 autorizaţii), Sud-Est (+41) şi Nord-Vest (+35). Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost în trei regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (-13 autorizaţii), Vest (-11) şi Nord-Est (-1)", mai arată comunicatul.
În ianuarie au fost eliberate 14 autorizaţii pentru clădiri administrative, faţă de 8 autorizaţii în prima lună din 2014, iar pentru alte clădiri nerezidenţiale numărul autorizaţiilor s-a dublat, de la 350 la 712.