Inspector Antifraudă din Bucureşti, reţinut de DNA

Mirabela Vasile
Anticorupţie / 3 septembrie 2015

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de ieri, ora 23:40, a inculpatului Dan-Constantin Iarîm, inspector antifraudă în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de luare de mită, a transmis un comunicat de presă.

Din ordonanţa întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:

"Ieri, inculpatul Iarîm Dan-Constantin a pretins şi primit de la doi oameni de afaceri, administratori ai unor standuri într-un complex comercial situat în judeţul Ilfov, sumele de 2000 lei şi 1.200 dolari, în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu constând în aplicarea unei amenzi contravenţionale respectiv sistarea activităţii agentului comercial.

Lui Iarîm Dan-Constantin i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, astăzi, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie."

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb