INSPECTORII ANTIFRAUDĂ FISCALĂ: Sancţiuni de 2,93 milioane lei în minivacanţa de 1 mai

V.B.
Companii / 5 mai 2014

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au constatat, în perioada 1-4 mai, 517 încălcări ale legislaţiei financiar-contabile, aplicând amenzi totale de 2,93 milioane lei şi suspendând activitatea comercială a 58 firme, în urma verificării a 359 unităţi, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

DGAF a verificat corectitudinea operatorilor de turism şi a patronilor de restaurante, baruri şi cluburi din zonele turistice cele mai frecventate (Buşteni, Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Bran-Moeciu, Mamaia, 2 Mai, Vama Veche, Rânca, Olăneşti, Căciulata, Geoagiu Băi, Băile Felix, Stâna de Vale, Băile Tuşnad etc.), pe baza analizei de risc şi a informaţiilor furnizate de instituţii specializate.

De exemplu, în staţiunile de pe Valea Prahovei DGAF a dispus suspendarea activităţii a 14 localuri, care încălcau obligativitatea legală de utilizare a casei de marcat, sau care comercializau băuturi alcoolice fără banderole fiscale. Pe litoral, dintre cluburile verificate, cinci au fost sancţionate contravenţional pentru diferenţe dintre stocul real şi cel consemnat în registrele contabile, iar altuia i-a fost dispusă suspendarea activităţii pentru o perioadă de trei luni, din cauza neutilizării casei de marcat electronice fiscale. De asemenea, unei crame din Sighişoara i au fost dispuse sancţiuni totale de 76.751 lei pentru lipsa documentelor de justificare a plăţii accizei aferente băuturilor alcoolice comercializate fără documente de provenienţă.

"Aceste acţiuni de control sunt efectuate atât pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite, cât şi pentru protejarea bugetului general consolidat împotriva consecinţelor negative ale comerţului şi prestărilor de servicii nefiscalizate", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb