Instabilitatea politică păgubeşte "Hidroelectrica"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 4 mai 2012

Instabilitatea politică păgubeşte "Hidroelectrica"

În lipsa unei decizii ferme, contractele cu "băieţii deştepţi" se derulează la preţurile vechi

Schimbările repetate de Guvern au întârziat adoptarea unei decizii privind contractele directe cu "băieţii deştepţi", care continuă să primească energie de la "Hidroelectrica" în cantităţile şi la preţul stabilit pentru anul trecut. Această tărăgănare riscă să aducă "Hidroelectrica" o pagubă de peste 50 milioane de euro în acest an.

În iarnă, conducerea "Hidroelectrica" a fost mandatată să negocieze creşterea preţurilor, reducerea cantităţilor şi scurtarea perioadei de valabilitate a acestor contracte, în caz contrar soluţia fiind rezilierea contractelor. Surse din "Hidroelectrica" ne-au spus că majoritatea furnizorilor au acceptat creşteri de preţ de circa 30 de lei/MWh (preţul minim de vânzare ar fi urcat, astfel, la 155 de lei/MWh). Numai că Guvernul Ungureanu a tot amânat aprobarea noilor condiţii de vânzare a energiei hidro, prospectând variantele de reziliere a tuturor acestor contracte controversate. Săptămâna trecută, Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis, iar fostul premier nu a mai apucat să ia o decizie finală în acest caz.

Mai mult decât atât, "Hidroelectrica" a reluat, de la 1 mai, livrările de energie la întreaga capacitate contractată de către furnizorii privaţi, anulând forţa majoră impusă de seceta hidrologică. Potrivit surselor citate, compania livrează anual "băieţilor deştepţi" (cu excepţia "Alro", care are contractată o cantitate de 3 TWh la un preţ variabil în func-ţie de cotaţia aluminiului) o cantitate de energie de 7-8 TWh. Dacă pentru această cantitate s-ar fi aprobat varianta creşterii de preţ cu aproximativ 30 de lei/MWh, atunci "Hidroelectrica" şi-ar fi sporit veniturile cu aproximativ 50 milioane de euro (presupunând că reducerea cantităţilor livrate nu ar fi fost una semnificativă pentru acest an).

Ori schimbarea de Guvern în urma moţiunii de cenzură amână rezolvarea problemei contractelor "băieţilor deştepţi", iar "Hidroelectrica" va trebui să continue să livreze energie la preţurile de anul trecut. Sursele noastre afirmă că alegerile locale şi cele parlamentare din acest an riscă să lase compania "în coadă de peşte" cu finalizarea negocierilor, spre bucuria "băieţilor deştepţi".

Sursele noastre spun că "Alro" ar fi cuiul lui Pepelea ce a amânat încheierea negocierilor. "Alro" nu a vrut să renunţe la formula care-i stabileşte preţul de achiziţie al energiei în funcţie de cotaţia aluminiului şi nici nu a fost de acord cu reducerea perioadei de valabilitate. În acest caz, mandatul conducerii "Hidroelectrica" impune rezilierea contractului, ale cărei implicaţii ar fi trebuit analizate la nivelul Guvernului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. pai...sa vedem! Psd a inventat renumitele contracte cu baietii destepti. Cine e atat de naiv incat sa creada ca tot el le va si desfiinta?! Sa fim seriosi...baietii destepti vor fura in continuare, dar noi nu ne vindem tzara...

    1. Hai s-o lasam pe-asta cu partidele, ca macane prea de tot.

      PDL a avut trei ani in care a avut absolut toate parghiile in mana -- majoritate in ambele camere, guvern, presedintie, ANRE, DNA, "serviciili" etc. -- ca sa rezolve problema. Dar pur si simplu n-au putut, dragii de ei...

      Nu sunt niciunii mai breji decat ceilalti in aceasta privinta. 

      Din pacate ai perfecta dreptate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb