INSTITUTUL DE IGIENĂ:  "Am identificat nouă produse alimentare cu standarde duble în România şi UE"

M.I.
Miscellanea #Agro-alimentar / 26 iulie 2017

"Am identificat nouă produse alimentare cu standarde duble în România şi UE"

Autorităţile române au descoperit nouă din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în ţara noastră şi în câteva ţări din UE, în urma analizelor comparative, a declarat astăzi directorul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV), Rodica Tănăsuică, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

La aceste acţiuni au participat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). IIPSV este o instituţie aflată în subordinea ANSVSA, transmite News.ro.

În total, au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi alte 29 de probe similare din magazinele româneşti, la preparate din carne, preparate din lapte, conserve de peşte, ciocolată.

Rodica Tănăsuică a declarat: "Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine".

Categoriile de produse care au fost recepţionate la Institutul de Igienă din Bucureşti au fost: nouă produse din categoria brânzeturilor, două produse din categoria unt, un produs din categoria smântână, şapte produse din categoria şuncă, trei produse din categoria cârnaţi, un produs din categoria crenvurşti, trei produse din categoria peşte, două produse din categoria ficat şi un produs din categoria ciocolată.

S-au constatat diferenţe la: parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conservă de peşte, pateu, bacon, şuncă, conservă hering şi conservă macrou.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă: "Transmitem chiar în această seară Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble".

Acesta a subliniat că nu vor fi dezvăluite numele producătorilor sau al comercianţilor implicaţi, iar produsele nu pot fi retrase de pe piaţă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bla,bla, bla..... au uitat sa precizeze calitatea la banane, kiwi, mango, si la toate exoticele afisate pe rafturile multinationalelor ca fiind,clasa I-a/ super sau alte aberatii, cand ele sunt gunoiul produselor similare de pe piata vestica. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb