Numărul de locuinţe terminate în România a scăzut în al doilea trimestru din acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 1,85%, la 12.742, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi Vest, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În primul trimestru, numărul de locuinţe terminate în România a urcat, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 1,9%, la 10.273, conform News.ro.
În al doilea trimestru, pe medii de rezidenţă, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (54,8%).
Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului locuinţelor terminate (-231 locuinţe), înregistrată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1119 locuinţe), Vest (-288 ), Sud-Muntenia (-152) şi Nord-Est (-150).
Creşteri au avut loc în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+676 locuinţe), Sud-Est (+593), Sud-Vest Oltenia (+199) şi Centru (+10), informează sursa citată.
Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul al doilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul locuinţelor terminate din fondurile private a crescut cu 94 de locuinţe, iar cel din fondurile publice a scăzut cu 325 locuinţe.
În anul 2017 au fost terminate, în România, 53.301 locuinţe, în creştere cu 1.095 locuinţe faţă de anul anterior.