În luna august 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat creştere cu 9,2% iar înnoptările au înregistrat creştere cu 9,1% se arată într-un comunicat de presă remis de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2018 au însumat 1849,0 mii, în creştere cu 9,2% faţă de cele din luna august 2017. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna august 2018 82,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 17,8%, ponderi similare cu cele din luna august 2017. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,6% din total turişti străini), iar din aceştia 87,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2018 au însumat 4950,9 mii, în creştere cu 9,1 % faţă de cele din luna august 2017. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna august 2018 87,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 12,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 72,7% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-31.08.2018 au însumat 8707,8 mii, în creştere cu 4,9% faţă de perioada 1.01.-31.08.2017. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.01.-31.08.2018 77,9%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,1% , ponderi similare cu cele din perioada 1.01.-31.08.2017.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-31.08.2018 au însumat 19569,1 mii în creştere cu 4,2% faţă de cele din perioada 1.01.-31.08.2017. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.01.-31.08.2018 81,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,7%.