Depozitarul Central a înregistrat în sistemul de compensare - decontare şi registru RoClear instrumentele financiare emise de compania americană Expedia Inc., în vederea desfăşurării de operaţiuni de decontare transfrontalieră, începând cu 29 iulie 2013, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Expedia este una dintre cele mai mari companii de turism online din lume, deţinând branduri puternice din domeniu, precum expedia.com, hotels.com sau venere.com.
Compania este prezentă în aproape 30 de ţări. În prima parte a acestui an, compania a anunţat cumpărarea a peste 61% din acţiunile Trivago GmbH, un motor de căutare german specializat în turism, pentru suma de 477 milioane de euro, consolidându-şi astfel prezenţa în Europa.